Luminița Anghel, una dintre cele mai apreciate artiste din România, nu se sfiește să recunoască faptul că este adepta operațiilor estetice, însă cu o condiție importantă: intervențiile să fie de bun simț și să nu o transforme într-o persoană de nerecunoscut. Artista este sinceră cu fanii săi și susține că nu are nicio problemă în a apela la mici ajustări, atât timp cât acestea sunt făcute cu moderație și contribuie la menținerea unui aspect armonios.

În plus, Luminița Anghel a dezvăluit și secretul siluetei sale de invidiat, după ce a reușit să slăbească nu mai puțin de 40 de kilograme. Artista a mărturisit că a urmat un regim alimentar echilibrat, combinat cu un program de exerciții fizice. Aceasta a subliniat că menținerea în formă necesită disciplină și un stil de viață sănătos, pe care îl urmează cu strictețe.

„Am slăbit 40 de kilograme, raportat la greutatea pe care am avut-o exact înainte să nasc. Dar niciodată nu am slăbit atât de mult în mod susținut. În ultimul timp, mai exact de doi ani, la recomandarea medicului flebolog, am început să fac sport stradal, respectiv mers sportiv 10 km pe zi. Rezultatele au început să apară imediat și, astfel, am slăbit 10 kg în doi ani. Acest tip de viață este susținut de felul în care mă hrănesc, respectiv intermitent fasting. În rest, am grijă, ca orice femeie care se respectă, de felul în care ies pe stradă, din respect pentru publicul meu”, a declarat Luminița Anghel pentru viva.ro.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

„Nu sunt de acord cu modelele false pe care le au tinerele din ziua de azi și cu atât mai mult cu faptul că părinții susțin financiar intervenții”

Artista, în vârstă de 56 de ani, recunoaște că este adepta operațiilor estetice, însă să fie făcute cu mult bun simț și fără pic de exagerare. Luminița Anghel a dezvăluit și câteva trucuri de frumusețe.

„Da, sunt adepta intervențiilor estetice de bun-simț, care să nu mă facă de nerecunoscut. Consider că orice femeie trebuie să se simtă bine în pielea ei, dar mai ales ca artist trebuie să faci tot ce îți stă în putință să arăți cât mai bine. Nu sunt de acord cu modelele false pe care le au tinerele din ziua de azi și cu atât mai mult cu faptul că părinții susțin financiar intervenții făcute mult prea devreme pentru vârsta lor și fără o necesitate reală. Folosesc măști hidratante, tip șervețel, care sunt la îndemâna oricui din punct de vedere financiar, folosesc fiole hidratante, creme de față făcute în farmacie, nu mă culc niciodată machiată”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News