„Sunt însărcinată şi pe cale naturală voi avea şi eu primul copil […] Astăzi am aflat că vom avea un băieţel”, a spus Luminiţa Anghel cu lacrimi de fericire în ochi. Mai mult, cântăreaţa a povestit că recent a mai adoptat o fetiţă în vârstă de trei ani, pe nume Maria, potrivit Happy Hour.
Are un iubit cu 10 ani mai tânăr
„În viaţa mea este o nouă persoană, pe care o iubesc foarte mult. Suntem de patru luni împreună. Între mine şi el se legase o prietenie foarte frumoasă şi petreceam foarte mult timp împreună. Nici nu îmi dădusem seama că mă place. Relaţia noastră a început relativ recent. E cu 10 ani mai tânăr. Mă bucur că m-am îndrăgostit de un bărbat care nu se sperie de o familie mare”, a mărturisit Luminiţa Anghel, precizând că iubitul său nu are legătură cu lumea de showbiz.
„Acum stăm împreună. Numele meu nu a contat foarte mult pentru el, că nu face parte din această lume. Este un tip absolut normal, doar că face parte din lumea motocicliştilor”, a mai dezvăluit ea. De asemenea, ea a afirmat că şi el a mai fost căsătorit o dată, dar nu are copii.
Întrebată ce reacţie a avut iubitul artistei atunci când a aflat că va deveni tată, Luminiţa a povestit că „a început să plângă de fericire”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News