ComenteazăLuminița Hortenzia Dobrescu, astăzi în vârstă de 71 de ani, este o interpretă de muzică ușoară din România, prima câștigătoare de origine română a Festivalului Internațional „Cerbul de Aur”.
Prenumele de „Luminița” provine de la ochii ei negri și luminoși, iar cel de „Hortenzia” de la buchetul de hortensii adus de tatăl ei la maternitate, în ziua în care s-a născut.
În perioada 1965-1970 a ajuns una dintre cele mai apreciate cântărețe din România. Era plătită foarte bine, la nivelul unui Artist al Poporului, fiind apreciată inclusiv de cuplul Ceaușescu. Ajunsă „pe val” i s-a propus colaborarea informativă cu organele Securității statului, acesta fiind – conform artistei – unul dintre motivele care au determinat-o să plece în exil.
S-a căsătorit pentru prima oară la 20 de ani – după susținerea Bacalaureatului cu Dan Dominique Costinescu – student la arhitectură, de care ulterior a divorțat.
În anii 70, când a decis să rămână în Germania, l-a cunoscut pe instrumentistul de jazz Adrian Ciceu, cel care i-a devenit partener de viață și care a încetat din viață în luna iulie a acestui an.
Ulterior a început o relație cu un neamț, cu care de altfel este și în prezent. Locuiesc împreună într-o vilă din Streza, lângă Milano, pe malul lacului Maggiore.
S-a măritat de tânără și a trăit cu socrii
Foto: alături de Aurelian Andreescu și Cornel Fugaru
„Era a doua ediție a Cerbului de Aur. Am participat eu, Anda Călugăreanu și Mihaela Mihai. A fost un juriu internațional. Am ieșit în unanimitate câștigătoare a acestui festival. S-a zvonit că ar fi fost niște presiuni de sus ca să căștig, dar nu a fost așa… Familia ceaușescu mi-era fană, într-adevăr. dar înainte de festival nu-i cunoșteam. Exclus să fi fost vreo presiune. Eu m-am lansat cu patru ani înainte de Cerbul de Aur.
Tatăl meu era desenator tehnic, iar mama casnică, dar o croitorească foarte bună. M-am măritat de tânără, după ce am luat bacalaureatul. Părinții nu au fost de acord. A fost un foc de paie, din păcate… El avea mamă, tată nu avea. Întotdeauna este bine să nu trăiești cu părinții, cu socrii în casă. Tinerii trebuie să stea singuri. Era o situație pe care eu nu o suportam. Soacra mea îl iubea foarte mult și vedea în mine o concurență. În momentul în care am decis să plec, tocmai pentru că căsnicia mea nu funcționa foarte bine, dacă ar fi funcționat nu aș fi părăsit părinții, țara.
Când am ajuns în Germania, am avut un contract. Nu m-am dus la noroc, în niciun caz. Dacă nu știam că merg la o casă de discuri și era totul preparat, nu mă duceam. Singura greutate a fost să mă adaptez la o lume nouă. nu știam limba, a trebuit să merg la institut să învăț limba germană. Ani de zile nu înțelegeam mentalitatea germană, care este total diferită de mentalitatea noastră balnică. Mi-a plăcut curățenia, corectitudinea. Nu poți să ai foarte mulți rieteni printre nemți, dar când ai câțiva, poți să contezi pe ei. Era o viață nouă pentru mine, era o lume nouă. Era o lume de lux, era o lume în care puteam să îmi permit orice. La început am căștigat foarte bine, dar nu eram bogată. Situația s-a schimbat în decursul vremii.
Am abandonat totul atunci pentru libertate și pentru că mi se dăduse posibilitatea să mă lansez în străinătate. Și cred că oricare altul ar fi făcut exact ca mine. Mai ales la o vârstă crudă, când nu te gândești foarte mult în momentul în care iei o astfel de decizie. Eu am vrut să fiu liberă și am avut motivele mele foarte bine stabilite pentru ce am plecat. n-am plecat așa că mi s-a năzărit mie să plec.
Eu de atunci nu am mai vrut să mă recăsătoresc. Pentru că, pentru mine, căsătoria nu înseamnă nimic. În momentul în care îți găsești partenerul adecvat este un noroc. Este un tren pe care îl prinzi o dată sau de două ori în viață. Eu am mai avut un partener în Germania, tot un român, și am sta împreună zece ani de zile. Era muzician, cânta la Orchestra RadioDifuziunii din Berlin. Era fratele unui celebru pianist, Eugen Ciceu. Eu am cântat în Germania, am făcut filme. Am avut o carieră frumoasă. Bineînțeles, n-am ajuns să vând milioane de discuri. Mie mi-a plăcut să înfrunt viața, să văd dacă sunt în stare să-mi câștig o existență bună într-o țară în care unde am luat-o de la zero”, a povestit Luminița Dobrescu în urmă cu ceva timp în cadrul emisiunii „Profesioniștii”, pe care Eugenia Vodă o prezintă la TVR.
Părinții nu au știut că rămâne în străinătate
„Îmi mergea bine în țară, dar am avut două motive foarte bine întemeiate. În primul rând, viața mea particulară care nu funcționa. Și doi, oferta acestui om de la securitate care voia să informez… dacă aș fi rămas, nu știu dacă n-aș fi ajuns și eu la vreu compromis… N-a știut nimeni din România că plec. Părinții mei au înțeles după ce au văzut că un an de zile nu m-am întors. I-am pregătit, nu le-am spus brutal. Nici mama, nici tata nu au știut că rămân afară. În momentul în care am luat decizia finală să rămân, atunci am spus și mamei, și… Soțul a aflat la un an. A și dat divorț. Înțelesese, de fapt, și a intentat divorț… Am fost acuzată de aberații, părinții au plătit cheltuielile de divorț. L-au remăvut în 1993 sau 1994. A fost unul dintre constructorii metroului. A mers la părinții mei să-i viziteze. Nu l-am recunoscut în primul moment. Când a început să vorbească l-am recunoscut. Dispăruse un bărbat superb. Pe vremuri era unul dintre cei mai frumoși bărbați. Nu s-a simțit în largul lui și la scurtă vreme a plecat.
A durat șapte ani până am obținut azil politic în Germania. Au venit părinții. mama a venit cu trenul și mi-a adus Cerbul de Aur. A avut acest curaj nemaipomenit. Acum Cerbul e la mine în salon, deasupra unui șemineu, deasupra unui tablou cu o pădure de mesteceni”, a mai spus marea artistă.
Se ocupă de comerț cu artă
„Acum sunt un om care știe să cumpere, să vândă antichități, un om care are relații cu muzee. Eu m-am specializat pe tablouri începând din secolul XVII și până la sfârșitul secolului XIX, Germania și Franța. depinde de cerere și ofertă, porțelan berlinez, argintărie. Am intrat în această meserie în anul 1982. Mi-am permis să intru în această meserie. Există loc pentru toți. Mi-am deschis o galerie. Am o vilă ca un muzeu, din care îmi exersez meseria în continuare. galeria din Berlin am închis-o și am evadat încă o dată.
N-am colecționat niciodată bărbați. Am avut doi parteneri, după care am găsit un partener cu care voi rămâne până la capăt. Este exact capacul pe oală. este primul om care mă înțelege, este un neamț. Este din berlin, are foarte mult umor. Un om de afaceri, un om foarte înstărit. E mai mare cu șapte ani. Avea, când ne-am cunoscut, un copil foarte mic, de cinci ani, avea șase copii în total. Am fost de acord să rămână în continuare căsătorit pentru că respectam faptul că un copil mic, care era ultimul, trebuia ca tatăl lor să rămână la ei. Nu a însemnat absolut nimic negativ pentru relația noastră. ba din ontra, ne-am înțeles întotdeauna foarte bine. A însemnat foarte mult pentru mine că eu am avut întotdeauna nevoie de aer. Și el este unul dintre marii colecționari de porțelan și de artă veche și modernă.
N-aveam de ce să fiu geloasă. Am suferit de această boală, dar m-am vindecat. Prin gelozie nu faci decât să te faci de râs… Între timp, el a divorțat și ne-am mutat împreună în Italia, la Milano. Întreținerea vilei costă 4.000 de euro pe lună.
Singurul regret este că n-am stat, totuși cu părinții mei. Am fost egoistă și pentru că nu am vrut copii. Am vrut să-mi trăiesc viața, să văd lumea și, în momentul în care ai un copil ai o răspundere”, a încheiat Luminița Dobrescu.