Diana are un psihic bun, atitudine de învingătoare și speră să facă față cu brio provocărilor din concurs, mai ales că nu vor fi deloc floare la ureche, reality-show-ul fiind filmat în munți și pe timp de iarnă.
„Vreau să îmi dovedesc că pot avea mai multă încredere în cei din jur și vreau să-mi fac prieteni și să construiesc relații care se bazează pe principii solide. Cu toate acestea, latura mea de luptătoare o să-și facă simțită prezența!”, a declarat pentru Libertatea Diana Belbiță, care anul trecut a participat la un alt concurs dur, „Exatlon”.
Sportiva și-a luat în bagajul cu care a plecat la „Ferma” leul de pluș. Nu a fost o alegere întâmplătoare.
„Îmi găsesc liniștea în Lion, leul meu de pluș. Face parte din mine, Lion nu înseamnă o jucărie, un prieten, el efectiv face parte din mine. Pe Lion mi l-am cumpărat când aveam 14 ani. El a însemnat familia mea o bună perioadă de timp și încă înseamnă, pentru că și acum stau singură, departe de familie. Nu l-am simțit ca pe un obiect, pentru că nu e. Când vin seara de la antrenament sau de oriunde aș veni, atunci când aprind becul nu mă simt singură. Câteodată, îi lăsam și lui lumina aprinsă, ca să nu îi fie urât. Vorbesc cu el, de multe ori îi cer și sfaturi sau îi zic să îmi zică anumite lucruri”, ne-a explicat Diana.
Mai aproape decât Lion nu-i este decât mama ei, iar Diana recunoaște că-i va simți acut lipsa cât va fi la „Ferma”: „O să-mi fie dor să vorbesc cu mami. Cu ea discut absolut orice, o sun și îi spun și când îmi place un băiat și încep să îi dau poze și îi cer părerea. Mami știe cam tot despre mine. Nu am foarte multi oameni de care sunt apropiată”, a adăugat sportiva.
Citește și:
Mihaela Rădulescu, dezvăluiri de la „Ferma”: are sală de fitness în munți, prin contract!