„Până recent, din punctul de vedere al respectării unei decizii judecătoreşti, am reuşit să ne înţelegem, însă fiecare cu viaţa lui. Acum, amândoi copiii sunt la mine, dar în acest moment nu pot spune mai mult”, a declarat el pentru ziarulring.ro.

Vorbind despre lucrurile care îi fac placere, Mădălin a dezvăluit că sunt aceleaşi ca ale unui om normal. „Îmi place să-mi petrec timpul cu copiii, să merg cu Cristina la plimbare, să citim, să mergem la film, lucruri normale, umane. Acum dau zilnic cu lopata zăpada din curte”.

Chiar dacă are acum o emisiune de succes la Kanal D, el nu poate uita felul în care a fost tratat de patronii de la Antena 1, acre i-au solicitat demisia în momentul în care în presă a apărut povestea lui de dragoste cu Cristina Şişcanu.

„Îi voi da în judecată pe cei de la Intact. Din acest an, toţi cei care m-au urât, m-au minţit sau au făcut un gest lipsit de fairplay vor plăti. E vorba de o sumă foarte mare, o încălcare gravă a contractului şi lucrurile acestea nu vor rămâne fără urmări”.

Tot Mădălin a povestit şi cum stăteau lucrurile în momentul în care el a fost forţat să părăsească emisunea de la Antena 1. „Cerusem divorţul de soţia mea cu şase luni înainte să apară povestea în presă, iar patronii de la Antena 1 ştiau că m-am separat de mama copiilor mei. Ei m-au rugat să amân divorţul, dar n-am putut trăi ca un eunuc”.

 
 

Urmărește-ne pe Google News