Incidentul de marţi seară a venit pe fondul unei rivalităţi evidente pentru toată lumea, generate însă de o situaţie mai puţin cunoscută. În urmă cu doi ani, când CNA a încercat să mute emisiunile de tip tabloid dincolo de miezul nopţii, Mădălin Ionescu ar fi avut o intervenţie la Consiliu, în cadrul căreia ar fi indicat “show-ul păcătos” de la Antena 1 ca fiind bun de “executat”, îmbrăcându-l pe al lui în haina decenţei. Lucru pe care Capatos nu i l-a iertat niciodată! De atunci, a început războiul vădit şi, seară de seară, cei doi s-au atacat în principal pe audienţe. Bătălia finală s-a dat acum două seri, când Vadim Tudor, invitatul lui Mădălin, a dat pe post numărul de telefon al lui Capatos. Considerându-l responsabil pentru gestul “Tribunului”, antenistul a pornit un atac dur împotriva rivalului. Susţinut de declaraţiile unui medic, acesta l-a acuzat pe Mădălin că ar fi grăbit moartea Mărioarei Zăvoranu, intervievând- o pe patul de spital. Şi de aici s-au încins spiritele şi jignirile au curs pe bandă rulantă. Ieri, pe lumină, fiecare dintre cei doi a tras linie şi şi-a stabilit poziţia faţă de acest incident. Potrivit informaţiilor noastre, după o şedinţă cu şefii lui, Mădălin şi-a contactat avocaţii şi a decis să mute războiul cu Dan în instanţă.

Şedinţe cu şefi şi avocaţi

“Îl dau în judecată!”, ne-a confirmat prezentatorul de la Kanal D, fără să facă alte comentarii. Contactat telefonic să comenteze decizia lui, antenistul a adoptat o poziţie… ambiguă, dar nu a ezitat să-l mai ia o dată peste picior pe Ionescu. “Eu am un principiu pe care nu mi l-am încălcat niciodată: nu îmi dau colegii în judecată. Ne certăm, ne bălăcărim, ne facem cu ou şi cu oţet, dar niciodată, în 23 de ani de presă, nu am dat vreun coleg în judecată. Ăsta a fost principul meu până acum. Sper să nu mă facă Mădălin să mi-l încalc la bătrâneţe. Aştept cu nerăbdare citaţia lui la tribunal. Sunt liniştit. El nu câştigă niciodată!”, ne-a declarat Capatos.
Surse din Antenă ne-au povestit că şi el şi-a contactat avocatul, imediat după emisiunea de marţi, indignat de faptul că prin publicarea numărului de telefon i-a fost încălcat dreptul la intimitate. Se pare însă că a doua zi, adică ieri, vedea lucrurile cu mai mult calm.

 
 

Urmărește-ne pe Google News