Fostul prezentator de televiziune Mădălin Ionescu are un show live pe Facebook. Acesta a avut-o invitată din nou la emisiune pe soția sa, jurnalista Cristina Șișcanu.

Cei doi au oferit amănunte mai puțin cunoscute din relația lor. Mădălin Ionescu a vorbit despre cei doi copii pe care îi are din primul mariaj și care au fost crescuți de actuala lui soție, Cristina Șișcanu.

„Dacă copiii mei sunt la mine, copiii din acea relație, și au fost crescuți de Cristina în anii cei mai importanți din viața lor, v-ați gândit vreo clipă, cei care vă permiteți să faceți astfel de declarații, că ceva e ciudat la mijloc. Adică nu vi se pare straniu?  Adică, în momentul în care copiii au rămas cu mine, Cristina a fost de vină că a furat copii… I-a luat efectiv de pe stradă, i-a pus într-un sac și i-a adus casă. dacă n-am fi luat copiii, ar fi fost rău pentru că, e clar, mi-aș fi părăsit copiii. Faptul că sunt frumoși, sunt crescuți bine, sunt crescuți doar de noi de atâta timp nu vă spune ceva? Că e ciudată, povestea asta nu e chiar ok”, a afirmat Mădălin Ionescu.

„Eu nu vreau să mă justific în fața nimănui. Eu știu foarte bine ce trăiesc, știu foarte bine ce trăim, ce am trăit… E aiurea să îți creionezi o părere când nu ai toate datele problemei”, a adăugat Cristina Șișcanu, partenera de viață a lui Mădălin Ionescu.

Cristina Șișcanu a explicat și care ar fi motivele care ar determina-o să se despartă de actualul ei partener de viață.
„Nu ești curios să afli din ce cauză m-aș mai despărți de tine?”, îl întreabă la un moment dat Cristina Șișcanu pe soțul ei.

„Ba da”, îi răspunde el.

„Dacă ai fi infidel. Dar vreau să îți zic ceva. Infidel nu înseamnă numai să mă înșeli așa direct cu o altă femeie. mai e și faptul că ai gândi ceva. sau dacă doar aș simți că te-ai gândi, că ți-ar străfulgera prin cap sau ți-au alunecat ochii”, îi explică jurnalista partenerului ei de viață.

„Ar fi suficient ca să te desparți?”, o întreabă Mădălin Ionescu.

„Da”, vine imediat răspunsul Cristinei Șișcanu.

„Trebuie să le spui prietenilor noștri că relația noastră a fost supusă la tot felul de lucruri. Și tocmai de asta știm cât de importante sunt aceste detalii”, mai spune Mădălin Ionescu.

Cristina Șișcanu însă nu se dă bătută.

„Dar tu ai fost atent la ce ți-am spus? te întreb așa… Adică, te simți curat așa, că nu te-a străfulgerat niciodată nimic? În opt ani de când suntem împreună nu s-a întâmplat?”, îl întreabă ea.

„Da. Nu privesc nicio altă femeie, nu mă interesează. Nu. De ce, m-ai surprins într-o situație de genul acesta?”, i-a  replicat Mădălin Ionescu.

„Mai există și alte motive. Ar mai fi, de exemplu, agresivitate, dar nu neapărat cea fizică. despre aceea nici nu vreau să vorbesc. Chiar și cea verbală, jignirile, toate lucrurile astea. Nu știu cum poți să  mai pupi după aia o persoană după ce te face într-un fel sau te jignește cu ceva”, afirmă Cristina Șișcanu despre motivele pentru care s-ar despărți de soțul ei.

„Eu am trecut prin situații de genul. Un calvar și înțeleg foarte bine ce spui. Și mie mi se pare absurd și nu îi înțeleg pe cei care stau împreună jignindu-se de dimineața până seara sau cu diverse ocazii. Mi se pare o absurditate. genul ăla de relație mi se pare atât de toxică și atât de malformantă pentru suflet, încât nu face decât să te distrugă. Și ajungi să fii consumat înainte de vreme”, încheie Mădălin Ionescu.


Citește și: CORESPONDENȚĂ DIN GRECIA/ Mati, mărturii din infern. Bătrânii care au supraviețuit ascunși în casa lor albă. ”A început să bată vântul ca niciodată. Geamurile s-au spart și flăcările ne-au înconjurat…”


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News