Politician, violinist şi dirijor, nonconformistul Mădălin Voicu își reface viața. S-a despărțit de Carmen Olteanu, cea cu care s-a căsătorit în urmă cu doi ani și care are o avere impresionantă, iar acum își reface viața alături de o femeie pe care o cheamă Adriana.
Duminica aceasta, de ”Sfântul Ion”, Mădălin Voicu este invitat la emisiunea “Refresh by Oana Turcu”, difuzatã începând cu ora 16.00, la Antena Stars.
Mădălin Voicu a acceptat apoi să discute despre actuala sa iubită, Adriana, în vârstă de 44 de ani, cea care l-a ajutat să depășească o perioadă grea din viața lui și pe care a întâlnit-o prima data în cartier, în urmă cu 30 de ani.
”Am revăzut-o în februarie, anul trecut, era o atracție nevorbită, dar simțită. Eu nu prea știu să fac curte, dar ți se întâmplă niște lucruri, așa că până la urmă am pupat-o și așa a fost!
Nu a fost ceva pregătit, puteam să mă trezesc cu o geantă în cap. Trăim acum niște stări de parcă am fi împreună de 25 de ani. E destin! Am avut trei neveste, dar o relație atât de caldă nu am mai avut!”, a mărturisit Mădălin Voicu.
Citește și: Nu mai există ”gerul Bobotezei”. Specialiștii avertizează: ”Joaca de-a Dumnezeu e periculoasă!”