Prima piesă din cariera de cântăreață a Ioanei Voicu este una extrem de ritmată, în tendițe cu ce se află în 2018 în topurile muzicale din România, însă nu este și pe placul tatălui ei. „Eu, fiind muzician, trebuie să fiu și atent la detalii, nu pot doar să dansez sau să mă bucur de unele lucruri. Ioana este «diploma mea de doctorat», dacă vrei să o luăm așa. Dintre cei 7 copii, ea este singura fată. Sunt foarte atent la ceea ce își dorește și face și e foarte serioasă și abordează cu multă seriozitate tot ceea ce face. Piesa este în stil modern. Eu nu sunt disperat după stilul ăsta, unde muzica este lăsată pe locul 2 și sunt scoase în relief mai mult ritmul sau efectele”, ne-a spus Mădălin Voicu, completând că fiica lui poate mult mai mult decât ce arată ea și că el îi pregătește o piesă care să-i pună în valoare talentul. „Sper să fie tendința din ce în ce mai puțin în sensul ăsta, pentru că eu nu suport kitschul. Mie îmi place să fie muzică, construcție, text, mesaj. Asta îmi place mie. Acum nu trebuie să vă luați toți după mine. O să-i scriu eu o piesă Ioanei așa cum cred eu că e bine și sper în același timp să o și cânte să vedeți care-i diferența”.
Mădălin Voicu ar vrea ca fiica lui să cânte altceva, așa că i-a promis Ioanei o piesă compusă de el
Părerea compozitorului nu este deloc străină Ioanei, care în mare parte este de acord cu ceea ce afirmă tatăl ei, însă este conștientă și de perioada în care se află. „Am vrut pe la 15 ani să-mi fac primul band, numai că eu, fiind la școala de muzică, aveam vioară, orchestră, muzică de cameră, teorie, plus materiile de rigoare și nu aveam timp pentru pasiunea mea, muzica pop sau ce voiam eu să cânt atunci. Cochetând cu televiziunea și având relații cu artiști, așa se leagă totul, am zis să reiau pasiunea, prima mea dragoste, muzica, și uite așa s-a născut piesa «Magic». Tata e cu «oldies, but goldies» și are dreptate, pentru că pe vremea lui se făcea muzică în adevăratul sens al cuvântului, iar acum muzica este foarte simplu de făcut pe un calculator, faci un mix și poți să te lansezi. Atunci se punea mult mai multă pasiune și muncă în a scoate o piesă sau un album. Are dreptate aici, melodii ca pe acea vreme nu se mai fac și pot să-l înțeleg, dar, încet, încet, îl «corup» și pe el”, ne-a povestit și Ioana Voicu, care ne-a mai mărturisit că așteaptă cu nerăbdare piesa promisă de tatăl ei și speră să nu treacă prea mult timp până i-o va compune. „M-a amenințat că îmi va compune o piesă și aștept să văd această piesă cu care mă amenință de vreo lună-două, numai că trebuie împins de la spate, probabil. O aștept cu mare interes”, a mai spus tânăra.
VIDEO: Cosmin Nistor; FOTO: Dumitru Angelescu
VIDEO/ Jurații de la „X Factor” și-au împărțit frățește Sala Palatului. Horia Brenciu, despre înțelegerea cu Bănică jr, într-un interviu amuzant