A fost odată ca niciodată, că dacă n-ar fi nu s-ar povesti… Aşa încep toate poveştile şi la fel începe şi cea a Mădălinei Pamfile (18 ani), liceana devenită celebră în urma unui pictorial apărut în Playboy. Dar autorul acestui basm contemporan nu este un clasic al literaturii, ci un anonim, care ştie povestea de la sursă. Prinţesa – în pov e s tea noastră, mama Mădălinei – nu pare să fi fost însă una ca-n basme, pentru că dacă ar fi fost, nu şi-ar fi lăsat copilul de câteva luni în voia sorţii. Dar poate că era şi prea tânără pentru a-şi asuma statutul de mamă. Avea 16 ani şi era un copil cu copil. Era foarte frumoasă, aşa că a fost remarcată rapid de un prinţ bogat şi însurat, ai cărui părinţi deţineau singurul Night Club din Focşani. El i-ar fi oferit o slujbă de dansatoare aici şi aşa s-a aprins scânteia. Cei doi s-au înamorat şi au plecat la muncă în Italia, s-au şi căsătorit şi s-au stabilit acolo.
Mădălina avea mai puţin de un anişor când se spune că a fost lăsată în grija bunicilor. La 5 ani, ar fi fost adoptată de o familie din Gugeşti, Vrancea, care a crescut- o şi a trimis-o la şcoli bune. Gurile rele spun că 17 ani Mădălina n-ar fi fost căutată de mama ei, dar că soţul femeii, care are, de asemenea, o fată din prima căsătorie, nu şi-a neglijat copilul.