Mădălina nu arată de 26 de ani, câţi are, ci de 16, iar asta a aju- tat-o să interpreteze în “Îngeri pierduţi” o adolescentă. Spune că a învăţat multe pe platoul de filmare, de la colegii mai experimentaţi. Şi s-a mai ales cu un beneficiu de pe urma acestui proiect: a devenit vedetă. “Mă recunosc oamenii pe stradă şi îmi spun că îmi apreciază munca, iar asta este ceva foarte frumos pentru mine şi cu adevărat nou. Îmi place celebritatea”, ne-a mărturisit actriţa.
Visează să joace în «Las Fierbinţi»
Serialul a ajuns la final, iar Mădălina nu rămâne în televiziune, pentru că nu i s-a propus o nouă colaborare, deşi recunoaşte că i-ar plăcea la nebunie să joace în serialul “Las Fierbinţi”, după care e leşinată. Deocamdată, are două proiecte în teatru, alături de Paul Diaconescu, iubitul ei din “Îngeri pierduţi” şi… din viaţa reală: “Mi s-a făcut dor să joc pe scenă. Sper să şi plecăm prin ţară cu aceste proiecte, într-un mic turneu”.
Pe viitor, blonduţa vrea o carieră completă, în teatru, film şi televiziune, ba chiar visează să devină celebră peste hotare, pentru că, spune ea, “cu muncă, pasiune şi noroc, se poate ajunge şi la Hollywood”. O dorinţă mai uşor de îndeplinit, până să ajungă la Hollywood, ar fi să interpreteze un personaj diametral opus celor de până acum. “Mă atrag rolurile negative. Eu am fost mereu distribuită în roluri de ingenuă, datorită trăsăturilor mele, dar îmi doresc să exploatez şi alte laturi ale mele”, ne-a mai mărturisit ea.
Mădălina Anea şi Paul Diaconescu au devenit un cuplu în timpul filmărilor pentru “Îngeri pierduţi”. Acum locuiesc împreună şi-şi fac planuri de viitor