„Eu sper să mă mai îngraș până la nuntă, iar iubitul meu speră să mai slăbească. Tocmai de aceea nu și-a ales încă un costum de ginere”, a spus Mădălina Drăghici, miercuri, în emisiunea „Poveștiri adevărate”, de la Acasă TV.

A ales meniul

Frumoasa actriță a ales deja meniul cu care-și va încânta invitații la nuntă. Acesta este compus din preparate răcoroase, însă nu lipsesc nici tradiționalele sărmăluțe.
„Am optat pentru niște preparate răcoroase, pentru că, nunta fiind în iulie, nu se vor putea mâncăruri grele. Mai avem de ales modelul tortului, care va fi alb cu mov, ca toată nunta”, a spus Mădălina Drăghici, precizând că meniul va cuprinde: icre de ştiucă, salată marocană, patramă de piep de raţă servită cu dulceaţă de fructe de pădure, mousse de ficat de gâscă și pui cu coacăze, somon fume, șalău cu cartofi servit brocoli și morocovi și sarmăluțe în foi de viță.
Mădălina Drăghici se căsătorește cu avocatul Ovidiu Pop pe 21 iulie. Aceasta a fost cerută în căsătorie la sfârșitul anului trecut, în timpul unei vacanțe la Roma.

Urmărește-ne pe Google News