Mădălina Ghenea are o relație cu Nicolo Zaniolo, fotbalist la AS Roma care este cu 12 ani mai tânăr decât modelul român, notează Gazeta Sporturilor.
Aflat în recuperare, după o nouă operație suferită la genunchi, puștiul minune de la AS Roma pare mai mult mai ocupat în viața amoroasă decât pe teren, notează presa din Italia.
”După ce s-a despărțit de logodnica lui, Sara, internaționalul italian a cucerit o româncă cu 12 ani mai în vârstă și cu o fetiță mică”, notează Gazzetta dello Sport, citând ”Giornalettismo”.
Bruneta, care a filmat într-o reclamă alături de Cristiano Ronaldo, i-ar fi stricat, definitiv, relația cu Sara, Zaniolo nefiind la primul episod de infidelitate.
”În pofida amorurilor furtunoase, prioritatea rămâne revenirea după accidentare; Roma îl așteaptă, cu sau fără iubită”, mai scriu ziariștii italieni.
Actriță și model, Mădălina Ghenea a fost combinată cu actori celebri de la Hollywood, ca Gerard Butler și Michael Fassbender, cu stilistul Philipp Plein ori cu atacantul Marco Borriello.