Ca orice vedetă internaţională care se respectă, Mădălina Ghenea are o întreagă echipă de agenţi cu care lucrează. Românca îi stimulează cât se poate de bine din punct de vedere financiar, conştientă fiind că un job bun îi aduce nu doar venituri frumuşele, ci şi un plus de imagine. Astfel că agenţii oltencei, răspândiţi prin America şi Europa, care-i aduc un contract bun, cu cel puţin patru zerouri în coadă, primesc 30 la sută din câştigurile acesteia. Recent, Mădălina a tras din nou o fugă în ţară, în secret, pentru câteva zile, de data aceasta dintr-un motiv personal. “Am venit în primul rând să-mi văd nepoţelul”, a mărturisit actriţa pentru Libertatea. Întrebată însă care va fi următoarea sa destinaţie după România, vedeta a răspuns: “Încă nu ştiu. Agenţii mei stabilesc unde mă voi duce”.

Pregăteşte botezul nepoţelului său

Un alt motiv al vizitei pe care Mădălina Ghenea a făcut-o în România zilele trecute l-a constituit şi organizarea botezului nepoţelului său, născut la sfârşitul lunii decembrie, eveniment care va avea loc în curând. Artista s-a interesat deja de câteva locaţii de lux, întrucât îşi doreşte o petrecere de cinci stele pentru băieţelul fratelui ei, pe care-l iubeşte tare mult şi căruia i-a adus în dar un geamantan plin cu hăinuţe, jucării şi încălţăminte.

 
 

Urmărește-ne pe Google News