„Din nefericire, nu mă simt tocmai bine. Trebuie să-mi cer iertare de la voi, dar nu voi fi în stare să postez sau să vă răspund la mesaje și, de asemenea, trebuie să-mi anulez toate proiectele planificate. Am lucrat încontinuu timp de opt luni, fără o zi de pauză și cred că organismul meu cere în mod disperat o pauză”, a explicat Mădălina Ghenea.
Actrița în vârstă de 34 de ani va lua o pauză din activitate, va lipsi chiar și de pe rețelele de socializare, se pare că vrea să se odihnească, să se refacă. „O să dezinstalez Instagram-ul și WhatsApp-ul de pe telefon, cel puțin pentru câteva zile. Ne vedem în curând, prieteni”, a scris Mădălina Ghenea în dreptul imaginii în care apare cu perfuzia la mână.
Nu e pentru prima dată când actrița trece printr-un astfel de episod anul acesta, și în ianuarie Mădălina Ghenea și-a întrerupt activitatea din mediul online. Atunci, vedeta a încărcat pe contul personal de Instagram, acolo unde are un milion de urmăritori, o fotografie în care apare un aparat tomograf. Tomografia Computerizată (CT) este o metodă de investigaţie imagistică ce foloseşte razele X pentru a obţine imagini detaliate, precise ale organelor interne.
Imaginea postată de Mădălina Ghenea a venit și cu câteva declarații, vedeta spunea că va lipsi pentru o perioadă din mediul online, nu se simte bine. „Dragilor, nu mă simt prea bine. Voi lua o pauză de la social media. Sper să mă refac repede şi să vă răspund la toate întrebările. Cu drag, a voastră Mad”, le-a transmis ea fanilor.
Foto: Instagram Mădălina Ghenea, EPA