De cum a pus piciorul pe plaiurile mioritice, Mădălina s-a urcat într-o limuzină şi a pornit către cochetul orăşel în care s-a născut, Slatina. Deşi a încercat să ajungă la Oficiul Stării Civile la ora 16.00, când era programată cununia civilă a fratelui ei, Alin, ea a anunţat cu regret că va întârzia în jur de două ore. Cum Alin a ţinut morţiş ca renumita lui soră lui să asiste la marele eveniment, bărbatul a cerut o dispensă, aşa că, a reuşit cu chiu, cu vai să reprogrameze cununia, pentru orele 19.00.
“Le doresc tot ce e mai bun fratelui meu şi proaspetei lui soţii. Sunt fericită că sunt azi aici, alături de familia mea. Ei nu sunt prea învăţaţi cu atâţia ziarişti şi îşi doresc discreţie. Data trecuta am fost 48 de ore în ţară şi am petrecut mai mult timp cu presa decat cu Gerard Butler. Nu am vrut să transform şi acest eveniment într-unul pentru presă, ci să rămână pentru familia mea”, a spus Mădălina la ieşirea de la Starea Civilă.
Cununia religioasă va avea loc în weekend.

 
 

Urmărește-ne pe Google News