Cu toate că abia a debutat în lumea filmului, Mădălina Ghenea a reuşit la doar al doilea rol din carieră să obţină deja un premiu. Tânăra, cunoscută în Italia mai ales pentru pictorialele în lenjerie intimă, a primit premiul “Sorriso Diverso Roma 2012” pentru rolul din filmul lui Alessandro Gassman, “Razzabastarda”, în care interpretează rolul Dorinei, o româncă din Italia care ajunge să îşi vândă trupul pentru a trăi. “Sunt foarte emoţionată. Printre candidaţi era şi Robert Pattinson pentru filmul «Twilight». E un vis frumos. «Razzabastarda» e proiectul meu de suflet, este un proiect pe care mi l-am dorit foarte mult. Este un film dedicat românilor, visurilor”, a declarat românca.
Nu a fost însoţită de iubitul său
Premiul “Sorriso diverso Roma 2012” e singura distincţie acordată în contextul Festivalului de Film de la Roma pentru abordarea unor probleme sociale. “Prostituţia, degradarea, delincvenţa, frica – acestea sunt temele din «Razzabastarda ». Personajul Dorina întruchipează acel tip de curaj unic care o face pe o femeie să îşi urmeze sentimentele, să depăşească provocările şi să îi înveţe pe alţii să fie reali şi cinstiţi acolo unde onestitatea nu are nici o valoare”, a declarat juriul pentru a-şi motiva decizia. Deşi a fost o zi importantă din cariera Mădălinei, alături de ea nu s-a aflat şi Gerard Butler, cu care se iubeşte de la începutul acestui an, românca precizând că actorul scoţian nu a putut fi prezent din cauza filmărilor la noul lui proiect.