„Sunt îndrăgostită de România! Face parte din mine. Şi, cu toate bilele negre, mi-e dor de ţara mea. Pentru că e o dragoste oarbă şi refuz să văd defectele, spun mereu străinilor că dacă te naşti şi creşti în România, te vei descurca oriunde în lume. Acasă totul e mai greu, mai încurcat, ca să schimbi ceva trebuie să muţi munţii din loc. România m-a învăţat să lupt – când te naşti într-o ţară săracă, într-o familie modestă, creşti cu vise. Îi mulţumesc lui Dumnezeu că m-am născut în România, că m-am născut într-o familie modestă, că aşteptam un an ca să vină Crăciunul şi să simt mirosul de portocale, că o tablă de şah primită cadou de ziua mea mă făcea să mă simt cel mai fericit copil din lume. Asta mă face să apreciez în fiecare clipă ce primesc acum şi să nu încetez nicio secundă să mă minunez de cât de frumoasă e viaţa. România m-a învăţat să muncesc şi numai prin muncă te bucuri cu adevărat de rezultate”, a declarat Mădălina pentru revista The One.
Mădălina Ghenea (23 ani) este o olteancă superbă, care face furori în Italia. Chiar dacă în România nu s-a prea auzit de ea decât după ce a fost surprinsă în compania actorului Leonardo DiCaprio, în Italia este faimoasă. A participat la „Ballando Con Le Stelle”, varianta italiană a emisiunii „Dansez pentru tine”, iar producătorii emisiunii au numit-o cea mai frumoasă femeie din lume. A jucat în videoclipul melodiei „Il tempo tra di noi” al lui Eros Ramazzotti, în care apare în rolul iubitei cunoscutului cântăreț, iar în 2011 a debutat ca actriță în filmul italian „I soliti idioti”.

Citește și: Mădălina Ghenea, super-sexy de Ziua Femeii

 
 

Urmărește-ne pe Google News