Deşi, de când are o nouă relaţie, Mădălina Ghenea a evitat să facă public numele noului iubit, iată actriţa a făcut, în sfârşit, pasul cel mare. Joi, ea a postat, pe Instagram, o imagine în care apare alături de Matei Stratan, într-o ipostază care nu mai are nevoie de cuvinte.

Tânărul, fiul al unui medic milionar din Iaşi, nu este străin de lumea showbiz-ului, el fiind, în urmă cu ani buni, iubitul Laurei Cosoi.

S-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni

Mădălina și Matei s-au cunoscut în Bucureşti, prin intermediul unor prieteni comuni, iar de atunci sunt de nedespărțit. Acesta este de fapt și motivul pentru care Ghenea a stat mai mult prin țară în ultima perioadă, timp în care însă a ieșit pentru câteva zile și-n Grecia, dar nu singură, ci în compania actualului său iubit. ”Cuibușorul de nebunii” al celor doi îndrăgostiţi a fost chiar iahtul pe care tatăl lui Matei Stratan îl deține. Mai mult, cei doi amorezi au plecat recent într-o altă vacanță, de data aceasta în Italia, la Roma, acolo unde Mădălina urmează să-și rezolve și unele treburi profesionale.

 
 

Urmărește-ne pe Google News