Mădălina Ghenea a primit rolul principal în filmul „Deep fear”, regizat de către Marcus Adams. Frumoasa româncă va juca alături de actorul Ed Westwick, cel care l-a interpretat pe Chuck Bass în serialul „Gossip Girl”. Vedeta a postat pe rețelele de socializare primele imagini de pe platoul de filmare. „Pe set. Selfie cu Ed Westwick. Ziua 11”, a scris actrița pe contul său de Instagram.
„Pe platoul de filmare de la Deep Fear. 12 grade Celsius în Malta. Îngheț, având în vedere că port costum de baie, dar în pauza de masă dansez pe Bob Marley și port trei paltoane. Dar cel mai bun dansator de aici este Marcus Adams, regizorul uimitor cu care am onoarea să lucrez la Deep Fear”, a transmis actrița pe rețelele de socializare.
Mădălina Ghenea, despre filmul „Deep Fear”
Mădălina Ghenea a interpretat-o recent pe Sophia Lauren în lungmetrajul „House of Gucci”, iar acum are din nou un rol important. Actrița o va interpreta pe Naomi, o tânără care pleacă singură într-o călătorie prin Caraibe, pentru a se întâlni cu iubitul ei, Jackson, interpretat de Ed Westwick, în Grenada.
Drumul ei a fost perturbat de o furtună, iar Naomi întâlnește supraviețuitori ai unui naufragiu, dar aceștia se dovedesc a fi traficanți de droguri. Ei o forțează pe Naomi să scufunde și să recupereze încărcătura lor de droguri, iar ea descoperă o mulțime de rechini tigru pe care trebuie să îi păcălească pentru a supraviețui.
„Mi-a plăcut acest personaj din momentul în care am citit scenariul. Naomi este o femeie tânără extrem de încrezătoare, plină de viață și realizată – este o onoare să joc un rol feminin principal atât de motivant. M-am distrat mult în luna în care am urmat un antrenament de scufundări, ca pregătire pentru acest rol, și abia aștept să încep filmările alături de o echipă atât de talentată”, a declarat Mădălina Ghenea, potrivit hollywoodreporter.com.