Madonna (58 de ani) a inaugurat prima unitate spitalicească pentru copii din această țară mică și săracă din sudul Africii. Este vorba despre centrul „Mercy James”, care a fost construit în doi ani și care a fost numit după unul dintre copii artistei. Acesta dispune de trei camere de operații și de 50 de paturi.
Citește și: EXCLUSIV/ A intrat în belea pentru ea! Cine e femeia pentru care ex-ginerele lui Băsescu a ajuns să fie amenințat cu pistolul
Însoțită de cei patru copii adoptați din Malawi și în prezența președintelui țării, Peter Mutharika, Madonna a dezvelit placa inaugurală a clădirii din Blantyre, al doilea oraș al țării. Unitatea de pediatrie, finanțată de donatori precum actorul american Leonardo DiCaprio, este decorată cu picturi reprezentând doi eroi ai luptei împotriva apartheidului din Africa de Sud, Nelson Mandela și arhepiscopul Desmond Tutu.
Anul acesta, Madonna a adoptat două gemene de la un orfelinat din Malawi, unde a fost un vizitator permanent de mai mulţi ani. Gemele Estere şi Stella, în vârstă de 4 ani, au fost alături de ceilalţi copii adoptaţi din Malawi, Mercy James şi David Banda, amândoi în vârstă de 11 ani.
Madonna, care a creat fundaţia „Raising Malawi” în 2006, s-a alăturat dansatorilor locali pentru a celebra deschiderea centrului, după ce a făcut un tur al spitalului decorat cu steaguri naţionale.
Citește și: EXCLUSIV/ „Materia întunecată” va fi creată la doi pași de Capitală! Experimente ”exotice” la Măgurele
NorthFoto