„La Iaşi se află mormântul preotului Adam Beligan, bunicul meu patern. Soţia sa, presbitera Ecaterina Beligan, bunica mea, îmi povestea deseori pe când eram copil că ea este vară primară cu marele Ion Creangă. Nici acum, după atâta vreme de când ea a plecat dintre noi nu am niciun motiv să mă îndoiesc de spusele ei deoarece era o femeie modestă, cucernică şi cu frică de Dumnezeu şi, pentru că, deoarece bunica mea nu ştia să scrie şi să citească, îl socotea pe Creangă ca vărul Nică nicidecum o celebritate naţională“, a povestit marele actor pentru toateartele.com.
Dar nu numai pe linie paternă are strămoşi iluştri. Conform unui arbore genealogic întocmit de maestrul Radu Beligan, mama sa, Eufrosina Moscopol, provine din renumita familie grecească Moscopol, înrudindu-se cu celebrul cântăreţ interbelic Jean Moscopol.
Cinstindu-şi parcă înaintaşii, Radu Beligan, născut pe 14 decembrie 1918, a realizat o carieră prestigioasă în cultura românească, având o bogată activitate în teatru, film, televiziune şi radio.