Magda Catone află săptămâna viitoare dacă va fi sau nu executată silit pentru o datorie neplătită din 2011. Pe 17 septembrie, instanţa urmează să se pronunţe în această privinţă. În 2011, actriţa a fost surprinsă de camerele de filmat circulând pe un drum naţional fără rovinietă. Deşi, conform procedurilor, încă de atunci a primit o înştiinţare acasă, actriţa nu a trecut pe la ghişeu să îşi achite amenda. Drept urmare, a fost acţionată în judecată de CNADNR (Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România) şi riscă acum executarea silită. “Doamna Catone va avea de plată 28 de euro, contravaloarea rovinietei, şi 300 de lei cheltuieli judecătoreşti”, a declarat pentru Libertatea Bogdan Ovidiu Trancă, executorul judecătoresc în sarcina căruia va reveni recuperarea datoriei pe care Magda Catone o are faţă de CNADNR. l