Magda Ciumac a făcut declaraţii cutrămurătoare în direct la tv. Fosta soţie a lui Tolea a trecut prin momente cumplite, iar problemele de sănătate o vor trimite pe masa de operaţie vara aceasta.

„Am probleme foarte grave cu inima. Imediat după ce ia Alexander vacanţa de vară… Mă voi opera în vacanţa de vară. Mie acum doi ani mi-a stat inima în somn 18 secunde, ceea ce pot dovedi. Eu o să vorbesc să fie clar: niciodată nu am inventat, nu am speculat. Eu nu trăiesc cu lumea. Eu ştiu bine cum sunt. Am şapte-opt kilograme în plus, dar se datorează medicamentelor foarte multe pe care le iau zilnic. Persoana care mi-a dat medicamente săptămânal. Am 12 pastile pe zi, 6 dimineaţa, 6 seara. Îmi aduc şi duc copilul la şcoală. Eu am fost internată de două ori, la clinica de cardiologie. Mi s-a pus de două ori două holtere care mi-au înregistrat toate bătăile inimii, în 49 de ore şi jumătate am avut şapte ieşiri mai grave. Ventricula 5 nu pompează bine sângele la inimă. Am un chiag de sânge. Dacă nu-mi vopsesc părul, nu mi-e ruşine să spun, la 32 de ani am fire de păr alb în cap. Merg la controale odată la trei luni”, a spus ea la Antena Stars.

 
 

Urmărește-ne pe Google News