Într-un interviu live pentru emisiunea „La Măruță”, Magda Pălimariu s-a declarat fericită pe deplin. Abia așteptă să își ducă la piept băiețelul, în aproximativ două luni de zile. Va naște în Norvegia, nu în România, și nu știe dacă va naște natural sau va face o operație de cezariană. A stabilit împreună cu medicii de acolo că vor proceda în funcție de stările ei.
„Suntem într-o perioadă foarte frumoasă a vieții noastre, ne bucurăm și suntem foarte nerăbdători să vină bebelușul, că nu mai e mult. Ce a fost mult a trecut. Este băiețel. Ne-am gândit și la trei nume pentru el, dar o să aibă un singur nume, însă nu ne-am decis exact. Ne plac toate cele trei, dar va rămâne unul singur. Aș prefera să fie o surpriză.
Da, o să nasc în Norvegia, de aceea am și fost acum în țară pentru ultima oară pentru că este un pic mai dificil să mai zbor în această perioadă, mă simt destul de obosită, burta este tot mai mare. Voi rămâne aici să nasc.
Nu aș putea să spun pentru că aici e puțin diferit cu doctorii, ca să spun așa (n.r. Cătălin Măruță a întrebat-o dacă va naște natural sau va face cezariană). Ei merg pe premisa că totul trebuie să fie totul cât mai natural. Ce e lăsat de la Dumnezeu, e lăsat de la Dumnezeu,. Nu se complică foarte tare și doar dacă sunt ceva complicații majore optează pentru cezariană. Asta se întâmplă foarte rar. Așadar nu o să știu ce se întâmplă la momentul acela. Da, în august, la începutul lunii august o să nasc”, a explicat ea la Pro TV.
Prezentatoarea s-a îngrășat mai multe kilograme pe timpul sarcinii, și se întreabă cum va reuși să le dea jos după ce naște. Ea era obișnuită să facă mult sport, însă acum medicul i-a interzis. „Acum abia mă mișc și o să mai pun kilograme în plus până nasc, dar și după”, a mai spus ea.
Magda Pălimariu s-a căsătorit cu Ionuț Eriksen în august 2021. Ei trăiesc acum în Norvegia, unde acesta este președintele Camerei de Comerț.