Vedeta a publicat atât pe contul ei de Facebook, cât și pe cel de Instagram, mai multe poze în două rochii albe. Un articol vestimentar a avut o crăpătură pe picior, iar celălalt, un decolteu adânc, care i-a pus în valoare formele.
Magda Pălimariu s-a pozat chiar și cu un buchet alb de trandafiri, asemănător cu al mireselor. În alte poze încărcate la secțiunea Instastory, ea a surprins mai multe cadouri, câteva buchete de flori, dar și două lumânări decorate cu trandafiri, așa cum se obișnuiește la cununiile religioase.
„Felicitări! Casă de piatră”, i-au spus unii fani în mediul online, cei care au speculat că aceasta s-a căsătorit. Alții i-au urat „La mulți ani” vedetei, care a împlinit 42 de ani pe 20 august.
Conform viva.ro, Magda Pălimariu s-a căsătorit în secret. Cununia civilă a avut loc la Primăria Sectorului 1 și se pare că în aceeași zi vedeta a făcut și ceremonia religioasă. Slujba a avut loc la Biserica Sfântul Nicolae Dintr-o Zi, din centrul Capitalei. Până la acest moment, nu se știe cine e bărbatul căruia i-a spus marele DA.
Magda Pălimariu a surprins în mediul online când a pozat în oglindă cu acest buchet de trandafiri albi şi întrebându-se cine îl va prinde la final (prin eticheta #whosgonnacatchthisone), făcând referire la obiceiul de-a arunca buchetul miresei.
După weekendul care a trecut, Magda Pălimariu a mărturisit că e iubită și fericită. „A fost un weekend minunat și vă mulțumesc din suflet, că v-ați gândit la mine și mi-ați transmis cele mai frumoase urări!! Mă simt iubită și fericită și, la rândul meu, vă transmit cele mai frumoase gânduri!!! Mulțumesc că îmi sunteți alături mereu!!!”, a notat ea pe Facebook.