Cei doi îndrăgostiţi au sărbătorit evenimentul într-un restaurant din Bucureşti, unde merg de fiecare dată când au de aniversat ceva special.
„Ne este amândurora foarte bine în această relaţie. După 3 ani petrecuţi cu Ionuţ, pot spune că ne-am maturizat împreună, am învăţat să mergem în tandem pentru a fi fericiţi, că e important să îl înţelegi pe cel de lângă tine, să îl sprijini atunci când are nevoie de susţinere. Cu atât mai mult cu cât, în ziua de astăzi este foarte uşor să te desparţi, mai greu este să ţii o relaţie. De ziua noastră am ieşit la o cină romantică, iar locul pe care l-am ales a devenit deja tradiţional pentru noi. Este vorba despre un restaurant la care am sărbătorit de fiecare dată momentele fericite din viaţa noastră în calitate de cuplu”, a declarat Magda Pălimariu pentru Pro Tv Magazin.

 
 

Urmărește-ne pe Google News