În toamna anului 2016, Magda Pălimariu divorța. Înainte de asta, Magda Pălimariu s-a iubit timp de trei ani cu ”Piticu” de la trupa ”Simplu”, însă nici această relație nu a mai funcționat.

Despre separare4a de soț, dar și despre cel mai greu an din viața sa, 2016, a făcut mărturisiri Magda Plăimariu într-un interviu pe care l-a acordat pentru okmagazine.ro.

„De exemplu, 2016 a fost un an extrem de greu, o dată pentru că m-am despărţit de fostul meu soţ, ne-am rupt unul de celălalt, după care m-am rupt de tatăl meu. Dispariţia tatălui meu a fost cred cel mai greu lucru pe care l-am întâmpinat în viaţa asta”, a declarat prezentatoarea de televiziune.

„N-aş putea spune că am pierdut doi bărbaţi, pentru că pe fostul meu soţ nu l-am pierdut. Noi am fost cinci ani împreună, cu bune şi cu rele – până la urmă e firesc, nu e totul pictat în roz. Dar mă bucur că, atâta cât am fost împreună, am ştiut să preţuim clipele frumoase şi asta a fost o lecţie din care am învăţat iar ceva. Nu consider că am pierdut ceva, dimpotrivă, poate viaţa mă duce acolo unde trebuie. Dar pierderea tatălui meu a fost cu adevărat dureroasă. Deşi a trecut un an, nici acum nu-mi vine să cred, îmi este foarte dor de el… Nici măcar cu fostul soţ, despre care am ştiut încă de la primele întâlniri că va fi soţul meu, că voi rămâne cu el, nu am ieşit în presă, nu ştia nimeni că am pe cineva. În general, nu-mi place să vorbesc despre cel cu care îmi împart viaţa, pentru că îi încalc cumva dreptul la intimitate”, a mai spus ea.

Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine” | EXCLUSIV
Recomandări
Mircea Geoană, interviu integral la 55 de întrebări – powered by Libertatea: „România este, în continuare, un loc în care șmecherii par să se descurce mai bine” | EXCLUSIV

Magda Pălimariu, care are numeroși admiratori, a oferit explicații și pentru faptul că nu a apărut în fotografii cu fostul său soț:

„Nu ştiu dacă sunt singura şi nici nu cred că are vreo importanţă, atâta vreme cât eu aşa m-am simţit bine. Pozele acelea au fost făcute pentru noi doi, în primul rând. În al doilea rând, am considerat că, din respect pentru oamenii care mă urmăresc la televizor şi-mi urmăresc postările pe Instagram şi pe Facebook, este normal să ştie că am făcut acest pas în viaţă. Altfel, n-ar fi ştiut nimeni. Nici măcar nu am anunţat că mă voi căsători! Am pus o poză cu mine cu un buchet de flori şi am anunţat că sunt pregătită pentru o nouă viaţă”.


Citește și: ANALIZĂ / Alba-neagra cu Declarația 600. Vrei, nu vrei, statul tot îți ia banii. Haosul continuă în sistemul fiscal


 

Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Știrileprotv.ro
LIVE TEXT | Alegeri prezidențiale în SUA 2024. Alegătorii se duc la urne pe o vreme urâtă, cu furtuni și ninsori anunțate
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Viva.ro
Sorina Docuz si Robert Negoiță au evitat să vorbească despre motivele reale ale divorțului. Neașteptat, ce a ieșit la iveală, la ani buni distanță: "Am rămas..." Acum s-a aflat tot!
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
Libertateapentrufemei.ro
Vedetă PRO TV, paralizie și alte simptome groaznice, după ce a mâncat brânză: „Nu puteam să mai merg”. Ce diagnostic a primit jurnalista, mamă a 5 copii
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
FANATIK.RO
LIVE TEXT Rezultate alegeri SUA 2024. Donald Trump şi-a proclamat victoria în faţa Kamalei Harris şi promite: “Va fi cu siguranță epoca de aur pentru America”. Update
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
GSP.RO
Lovitură pentru Mario Iorgulescu » Decizia luată azi de judecători
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Elle.ro
SURPRIZĂ în showbiz-ul autohton! Celebrul prezentator s-a căsătorit în secret cu partenera lui, cu care are o relație de mulți ani
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Unica.ro
Filmul de pe Netflix vizionat de peste 20 de milioane de ori în doar câteva zile de la lansare. Toată lumea se înghesuie să îl vadă! Povestea te ține cu sufletul la gură până la final!
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Financiarul.ro
Ciocolata Dubai, țeapă de zile mari. Ce conține, de fapt
Clipe de panică în Mehedinţi. Un mărfar cu benzină care a deraiat, la un pas să explodeze. Pompierii au nevoie de un utilaj special ca să-l pună pe şine
Observatornews.ro
Clipe de panică în Mehedinţi. Un mărfar cu benzină care a deraiat, la un pas să explodeze. Pompierii au nevoie de un utilaj special ca să-l pună pe şine
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur
HOROSCOP
Horoscop 6 noiembrie 2024. Săgetătorii pot provoca o discrepanță destul de mare între felul în care evaluează situațiile și ce cred cei din jur

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI