Prezentatoarea știrilor Focus de la Prima TV, Magda Vasiliu a încercat să vadă partea bună în ceea ce privește invidia celor din jurul ei. Știrista susține că, decât să treacă neobservată prin viață, preferă să fie o persoană invidiată, acest sentiment fiind totuși dovada faptului că acțiunile și imaginea sa au atrs atenția celor din jur.
„Atâta timp cât ești invidiat înseamnă că ție ti-e bine… cel puțin aparent. Și-atunci viața ta, văzută din afară, pare una în regula, de invidiat – ai un serviciu ok, o familie frumoasă, prieteni care îți sar mereu în ajutor, locuiești într-o casă frumoasă, ai o mașină bună și îți faci concediile mereu în alte locuri…..Iar pentru toate astea, unii considera că meriți să fii invidiat. Oare chiar e așa? Habar n-am, însă niciodată nu am invidiat pe nimeni pentru lucruri atât de normale, atât de firești. Bineînțeles că în România niciodată nu le poți avea pe toate, niciodată, dacă muncești cinstit, nu vei putea să îți permiți tot (casă, mașină, concedii, hainele pe care ți le dorești, parfumul preferat etc) pentru că, din păcate astea sunt condițiile în care trăim. Însă, pe de altă parte e bine să fii invidiat. E un sentiment pentru care merită să faci sacrificii numai ca să-i vezi pe ei, cei care te urăsc, că se uită cu coada ochiului la rochia ta noua, că îți măsoară din ochi pantofii sau geanta, că și-ar dori să fie cumva în locul tău….sunt în general oameni răi, frustrați, cu care oricât te-ai strădui să devii prieten, nu vei reuși”, scrie Magda Vasiliu într-un post pe feminis.ro