Magie la bancul de lucru "Chefi la cuțite”. Un iluzionist face senzație
Magia din timpul probelor emisiunii ,,Chefi la cuțite” nu constă doar în inspirația de moment în ceea ce privește alegerea ingredientelor sau în abilitatea fiecărui concurent de a prezenta o farfurie finală impecabilă. Ci se întâmplă chiar la bancul de lucru, în cea mai surprinzătoare etapă a emisiunii- jurizarea pe nevăzute.
De data aceasta un iluzionist va încânta privirile celorlalți concurenți și va stabili cea mai spectaculoasă audiție, căci magicianul Johannes își va face apariția în fața chefilor Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu, în cel mai misterios mod.
Inspirat de David Copperfield, Ionuț Stoian este cunoscut deoarece aduce fiecare număr de magie spre o situație în care se află pe ,,muchie de cuțit”. Recunoaște că bucătăria nu este punctul lui forte, dar nu recurge la iluzionism pentru a-și aduce preparatul pe banda misterelor. Va alege, în schimb, o rețetă simplă și rapidă, ce îi permite ca în timpul rămas să-i uimească și să-i intrige pe ceilalți concurenți. Ingredientele vor apărea și vor dispărea, pe măsură ce Johannes se va pregăti să-și facă apariția în fața chefilor ,,pe nevăzute”.
Cuțitele oferite de Bontea, Dumitrescu și Scărlătescu ar putea reprezenta o recuzită perfectă pentru invitatul surpriză. Dacă Johannes le-a primit sau nu, dacă-i va încânta sau șoca pe cei trei jurați, dar și secretele numărului de iluzionism cu care va străluci la această ediție a emisiunii, toate mâine seară pe Antena 1, de la ora 20:00.
Recomandări
„Regizorul morţii”: Povestea lui Sergiu Bahaian, afaceristul care a comandat uciderea a trei oameni. Doi dintre ei au fost îngropaţi de vii