Timişoreanul acuzat de trafic de substanţe toxice s-a predat în noiembrie 2010. Tânărul fusese dat în urmărire generală, după ce procurorii bucureşteni îl acuzaseră de comercializarea unor produse interzise. Sorin Urziceanu este cel care i-a vândut cu 200 de lei o sticlă de Furadan Bertei Slav, o admiratoare înfocată a Mădălinei Manole, care, la rândul ei, i l-a dat artistei. Cântăreaţa îi ceruse otrava pretextând că vrea să scape de buruienile din curtea vilei sale de la Otopeni.
Decizia de ieri, de condamnare a lui Sorin Urziceanu la trei ani de puşcărie cu suspendare, nu este definitivă, aceasta putând fi atacată cu recurs.
Mădălina Manole s-a sinucis cu Furadan pe 14 iulie 2010, chiar în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani. Artista a lăsat în urmă un soţ şi părinţi îndureraţi, dar şi un băieţel, Petru Mircea jr, acum în vârstă de doi ani şi jumătate.
Artista a murit la ora 4.00?
Conform ziarului Ring, ora exactă a morţii Mădălinei Manole ar fi 4.00. Medicul de pe ambulanţa chemată de familie la vila din Otopeni pentru a-i acorda asistenţă medicală a consemnat în fişa sa că artista a murit la 6.30, cu două ore şi jumătate după ora reală a decesului.