În câteva fotografii realizate în 2006, interpreta apare în costum de baie, la piscină, cu un corp perfect şi un bronz pe măsură. Pe atunci Elena avea 20 de ani şi te cucerea cu inocenţa ei, dar şi cu o pereche de sâni fermi, mai mari şi mai rotunzi.
Chiar dacă şi astăzi este la fel de bine proporţionată, nurii solistei nu mai sunt la fel de tonici şi au nevoie de susţinere cu push-up pentru a arăta atât de bine.
Elena Gheorghe este o cântăreață de muzică pop și latino româncă, cu origine aromână din partea tatălui. Născută și crescută în București, Elena a debutat pe scena muzicii populare la vârsta de trei ani, cântând un duet împreună cu mama sa, cântăreața de muzică populară Marioara Man Gheorghe.
În adolescență a participat la câteva festivaluri naționale, iar în anul 2000 Elena câștigă trofeul festivalului „Ursulețul de aur”, din Baia Mare pentru interpretarea cântecului „One Moment in Time” a lui Whitney Houston.
În 2001, Elena face parte din trupa „Viva”, împreună cu Adela Popescu.
La finele anului 2002, Elena Gheorghe devine vocea principală a formației Mandinga, alături de care lansează două albume de studio: „…de corazón” (2003) și „Soarele meu2 (2005), cel din urmă devenind un succes comercial în România, a primit discul de aur pentru vânzări de peste 15.000 de exemplare.
Piesa „Soarele meu” a fost înscrisă în Selecția Națională pentru desemnarea reprezentantului României la Concursul Muzical Eurovision 2005, dar a obținut locul al patrulea. Fiind nemulțumită de promovarea și clauzele contractului pe care îl avea cu Mandinga, Elena Gheorghe a părăsit formația la data de 15 februarie 2006.
Ulterior, cântăreața a semnat un contract cu Roton, iar albumul său de debut, initulat Vocea ta (2006) a fost un succes comercial în România, Elena devenind una dintre cele mai de succes interprete naționale. La finele anului 2006 ea participă la prima ediție a concursului Dansez pentru tine, unde îl are ca partener pe Cornel Ogrean, alături de care obține locul al treilea în marea finală a concursului, care a avut loc la data de 20 noiembrie 2006.
Pe parcursul anului 2008 Elena a lansat două materiale discografice noi: albumul de muzică aromânească Lilicea Vreariei, și cel de muzică latino Te ador.
Cele două discuri marchează începutul colaborării Elenei cu o altă casă de înregistrări, Cat Music.
În ianuarie 2009, interpreta a câștigat concursul Selecția Națională cu piesa „The Balkan Girls” și a reușit să câștige prima poziție, obținând din partea juriului și a publicului un total de 22 de puncte. Prin câștigarea acestei competiții, Elena a fost desemnată reprezentanta României la Concursul Muzical Eurovision 2009, unde s-a clasat pe locul al nouăsprezecelea.
În 2010 a scos mai multe discuri single, printre care Disco Romancing și Midnight sun, iar în 2011 s-a căsătorit cu trombonistul Cornel Ene, cu care are primul copil, Nicholas Răzvan.
În 2012, scoate noi piese pe nume Your Captain Tonight si Amar Tu Vida, iar la sfârşitul anului lanseaza albumul Disco Romancing în Mexic, Italia, Spania şi Japonia.
La începutul anului 2013, Elena scoate o piesa „Ecou”, în colaborare cu Glance, în care a fost cea mai difuzată piesă din România timp de 7 săptămâni, conform Media Forest.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

elena_ghe_02.jpgIcon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 9

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI