Şi telespectatorii români vor urmări, în direct, spectacolul de muzică de la Liverpool, joi, 6 noiembrie, de la ora 22.00, la MTV România. Evenimentul, prezentat de Katy Perry, va fi transmis în reluare, la MTV România, în weekendul special din 8-9 noiembrie intitulat „MTV EMA 2008 Winners Weekend”.
La categoria „Europes Favorite”, voturile telespectatorilor au stabilit deja finaliştii: Emre Aydin (Turcia), Dima Bilan (Rusia), Finley (Italia); Leona Lewis (Marea Britanie) şi Shiri Maimon (Israel). Câştigătorul urmează să urce pe scenă la gala de joi.
După ce a lansat piesa „American Boy”, care a făcut furori, Estelle va „debuta” pe scena MTV Europe Music Awards 2008, în timp ce Kanye West revine, după succesul înregistrat în anul 2006, la Copenhaga, când a câştigat trofeul „Best Hip-Hop”. Katie White şi Jules De Martino, cei doi membri ai formaţiei britanice The Ting Tings, au lansat de curând single-ul „Thats Not My Name”, care a ajuns pe locul 1 în Marea Britanie şi este foarte ascultat şi în România.
La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!