În cel mai nou episod din Sacrificiul, echipa de producţie a serialului de la Antena 1 a filmat un moment special la închisoarea din Pitești, dedicat eroilor care s-au sacrificat în lupta împotriva comunismului.

 A fost o filmare grea, apăsătoare, plină de emoție pentru toată echipa care a luat parte la momentele speciale de la închisoarea din Pitești.

Clipe dramatice şi emoţionante deopotrivă au trăit în aceste locuri cele trei surori, Eva, Viorica și Elena, cărora, în urmă cu 55 de ani, comunismul le-a jucat destinul în picioare.

Bocancul greu al durerii le-a strivit familia, le-a ucis părinţii şi viitorul, iar cele trei surori au mers  pe drumul suferinţei, în căutarea adevărului.

Ana Ciontea, actrița care o interpretează pe Elena Popescu în
serialul Sacrificiul, a fost impresionată de închisoarea din Piteşti.

„Serialul Sacrificiul mi-a dat șansa să filmez într-un loc cumplit, care poartă în el, în ziduri, sacrificiul celor care s-au opus regimului comunist. Acolo ai încă senzația că auzi gemetele și rugăciunile acelor eroi fără vină!”, a declarat aceasta.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 3

„Experimentul Pitești”, „Fenomenul Pitești” sau „Fenomenul
de reeducare” avea ca scop nu reeducarea studenților, ci dezumanizarea lor,
mergându-se până la punctul în care îi obligau să devină, la rândul lor, torționari,
inoculându-le ideea că nu erau niște victime. Un proces prin care cei închiși
erau supuși nu doar chinurilor fizice, ci și psihice.

Urmărește-ne pe Google News