Coprezentatoarea lui Cristi Brancu la emisiunea „Agenția Vip”, de la Antena Stars, spune că a învățat să prepare deserturi la o vârstă fragedă, bunica ei fiind cea care a inițiat-o în domeniu.

„La 7 ani am făcut prima dată mazăre, după care am descoperit ce aș putea să fac cu un ou. Așa am învățam să fac fursecuri. Am fost pasionată de zona asta de mică. Mama tot timpul a gătit, dar a gătit mâncare, ei nu îi plăcea să facă dulciuri. Cu mamaie făceam cozonaci, mă implica foarte mult”, ne-a povestit Majda Aboulumosha.

Prietenii au mobilizat-o să își deschidă afacerea

Pasiunea cu care Majda pregătește tot felul de bunătăți a fost remarcată întâi de prieteni, apoi de iubitul ei. Aceștia au bătut-o la cap să își urmeze visul. „De un an valorific acest lucru, este un business, până acum a fost o pasiune. De fiecare dată când veneau prietenii – Augustin, Doinița, Diana -, spuneau: «Fă-ne un cheesecake!». Masa mea era tot timpul plină de dulciuri… Într-o zi, Mihai a zis: «Dar tu chiar trebuie să faci asta, îți place atât de mult!». Într-o zi, pot să fac maximum 10 torturi, pentru că trebuie să stau și cu copilul, merg și la emisiune. Nu fac zilnic torturi, pot să am azi o comandă de trei torturi, mâine, doar de două”, ne-a spus Majda.

Majda Aboulumosha își suplimentează veniturile din vânzarea de torturi! Pasionată de dulciuri, vedeta vrea să-și facă o cofetărie mobilă

Majda adoră să prepare torturi

Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare
Recomandări
Dosarul 10 August 2018: reperele unui proces început cu 5 ani întârziere. Coloneii Cucoș, Cazan și Sindile sunt la câteva luni de achitare

„Nu am prețuri de divă. Îmi doresc ca omul să fie mulțumit, să mănânce ceva natural”

Momentan, vedeta TV livrează comenzile către o cofetărie, iar prețurile pornesc de la 75 de lei. „Nu am prețuri de divă. Îmi doresc ca omul să fie mulțumit, să mănânce ceva natural”, a punctat ea.

Și totuși, de ce nu are încă propria cofetărie? Acest lucru ar însemna să implice multă lume și să nu mai aibă timp de jobul în teleleviziune, pe care îl face cu drag. Pasiunea pentru dulciuri îi suplimentează însă veniturile lunare.

„O să-mi fac o cofetărie mobilă, adică o mașină din care se vând niște torturi. Este o idee pe care am pus-o în plan și în scurt timp sper să concretizeze. Am profit”, ne-a mai spus Majda.

Majda Aboulumosha își suplimentează veniturile din vânzarea de torturi! Pasionată de dulciuri, vedeta vrea să-și facă o cofetărie mobilă

Majda a pornit afacerea cu torturi în urmă cu un an

Foto: Sorin Cioponea/Facebook

Citește și: Vă recomandăm 7 super lecturi de weekend. De la fata dispărută și până la ce spun politicienii români despre posibila dispariție a Pământului

 

 

 

 

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Știrileprotv.ro
Câtă influență va avea Elon Musk în al doilea mandat de președinte al lui Trump: ”Multă! A apărut și în poza de familie”
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată soția și fiica lui lui Mihai Gâdea. Sunt superbe și parcă sunt surori. Cine este misterioasa Agatha Kundri Memete, soția realizatorului de la Antena 3
La ce vârstă se pot pensiona românii din Spania și Italia. Aceasta este pensia minimă pe care o pot primi
FANATIK.RO
La ce vârstă se pot pensiona românii din Spania și Italia. Aceasta este pensia minimă pe care o pot primi
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
GSP.RO
Lovitură pentru Marian Iancu » Ce se întâmplă cu averea fostului patron din Liga 1
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
Elle.ro
Regulile de la care Raluca Bădulescu nu se abate niciodată. De ce nu își serbează ziua de naștere, nu poartă ceas și nu are vreodată portofel la ea
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Unica.ro
'Faceți loc că începe show-ul!' La 54 de ani, Loredana Groza a renunțat de tot la haine! Imaginile au 'încins' internetul / FOTO
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
"Tati, tati nu mai mâna maşina. Tati, opreşte-te". Ţipetele copiilor care îl implorau pe Daniel să încetinească, auzite la telefon chiar de mama lor
Observatornews.ro
"Tati, tati nu mai mâna maşina. Tati, opreşte-te". Ţipetele copiilor care îl implorau pe Daniel să încetinească, auzite la telefon chiar de mama lor
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare
HOROSCOP
Horoscop 10 noiembrie 2024. Capricornii au în față o zi care îi invită la generozitate în orice formă le este cunoscută această stare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI