„Am învățat-o pe Gabriela să gătească. Ea este sub aripa mea de 30 de ani și ne înțelegem perfect. Ieri a fost Sfânta Victoria în calendar, sărbătoare cu cruce neagră, și am fost la Gabi să o sărbătorim pe fiica ei cea mare.

Gabi gătește foarte bine, am învățat-o multe, este și o diferență între noi de 20 de ani și a avut ce învăța de la mine. De exemplu săptămâna trecută a gătit o ciorbă de burtă extraordinară, atunci când o prepară o prepară cu de toate și chiar m-a sunat atunci să vin până la ea să îmi dea ciorbă de burtă gătită de dânsa. Gabi face o ciorbă de burtă extraordinară cu de toate, nu doar să fie acolo zeamă și atât”, a declarat Paula Crăciunescu, conform Click.

„Face des curățenie”, spune Paula, și nu suportă ca în locuința sa să nu fie mereu totul pus la punct, chiar dacă are doi copii mici în casă. Se pare că vedeta este foarte admirată de mama ei adoptivă.

„Face și niște prăjituri extraordinare. Specialitatea ei sunt torturile cu fructe pentru că nu vrea să le dea foarte mult dulce la fete. Îi iese ceva delicios. Gabriela a devenit și o maniacă în tot ceea ce privește curățenia în casă, ordinea, mâncare. Sunt mândră de ea”, a mai spus aceasta.

Tavi Clonda, acuzat că este întreținut de soție

Tavi Clonda a răbufnit, după ce în ultima perioadă a fost acuzat de mai multe ori că nu ar avea nicio ocupație și ar trăi doar din banii câștigați de Gabriela Cristea. Artistul a vrut să clarifice această situație, care devenit destul de deranjantă pentru el.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

„Este un întreținut, fără ocupație, care stă pe banii vedetei TV”, așa sună multe dintre comentariile răutăcioase ale oamenilor la adresa soțului vedetei de la Antena Stars. Tavi Clonda nu a mai suportat să audă aceste vorbe urâte și a răbufnit.

„Având în vedere că, față de alții, noi avem mult mai puține comentarii negative, nu ne supărăm de la cinci speriați. E normal să apară și din ăștia.
Oamenii nu știu. Dacă nu postez toate cântările, ei scriu ceea ce vor. Nu știu care este treaba. Nu stau să le explic tuturor câți bani câștig eu și de unde. Treaba lor. Nu am fost niciodată un întreținut. Am aflat de veniturile Gabrielei la un an după ce ne-am cunoscut, niciodată nu m-au interesat, nu am cerut vreodată vreunei femei un ban. Sigur că am și eu venituri, am concerte.

Recunosc că aș putea să am și mai multe, dar prefer să mențin un echilibru. Nu vreau să fiu bogat, dar să ajung să-mi văd soția și copiii din an în Paște. Prefer să mă împart în așa fel încât să fiu prezent și implicat în viața de familie, ne place mult să stăm acasă, să gătim, să mergem în concedii împreună. Aceste lucruri sunt mult mai importante decât banii. Slavă Domnului, suntem ok”, a declarat Tavi Clonda pentru cancan.ro.

 
 

Urmărește-ne pe Google News