Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu și-au unit destinele în fața lui Dumnezeu duminică, 30 iulie, la Mănăstirea Cașin. Ceremonia a fost una extrem de emoționată, însă fiul lor, Tiago, a fost puțin agitat la biserică.

Petrecerea a fost un adevărat succes, iar cei peste 100 de invitați s-au distrat de minune. Înainte de a merge la frumosul local din Buftea, mama prezentatorului de la Antena 1 a stat de vorbă cu jurnaliștii. Ea a mărturisit că nu a știut la început mai multe detalii despre eveniment, pentru că fiul ei a vrut să fie o surpriză pentru toată lumea.

„Nu ne-a spus nimic, el mereu e secretos. Nu știm nici cine va cânta. Cică o să fie surpriză. Când au făcut cununia civilă, m-am și supărat. Le-am zis atunci că trebuia să facă și nunta. Și uite că au făcut-o”, a declarat mama lui Dani Oțil pentru cancan.ro.

Mama prezentatorului de la „Neatza cu Răzvan și Dani” și-ar fi dorit ca fiul ei să facă cununia civilă și cea religioasă în aceeași zi. Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu s-au căsătorit civil în urmă cu doi ani.

Emoțiile au fost foarte mari pentru familie și totul a fost mai frumos decât s-au așeptat. „Am avut emoții, nu știu de ce sunt emotivă! Sunt în vârstă, de aceea. Merg la petrecere, cum să nu. Fără mine nu se face nimic. Vă spun, am fost mare dansatoare când am fost la facultate și acum merg mai greu și mă doare sufletul că nu pot”, a spus mama lui Dani Oțil, potrivit SpyNews.ro.

De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
Recomandări
De ce nimeni nu poate prezice strategia Trump 2.0 privind Ucraina
dani-otil-si-gabriela-nunta-7Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 11

Dani Oțil, discurs în ziua nunții sale

La un moment dat, Dani Oțil a ținut un discurs în fața tuturor celor prezenți. Prezentatorul de la „Neatza cu Răzvan și Dani” a ținut să le mulțumească celor care și-au rupt din timpul lor și au acceptat să vină să petreacă alături de ei.

„Am făcut nuntă pentru mine, soția mea și pentru nași, dacă nu vă place ceva, nu mă interesează. Am trecut repede peste antreuri și pește, de ce? Pentru că totdeauna se oprește muzica la pește, de parcă trebuie să vedem toți peștele. Nu, tată… îți e foame mănânci, nu îți e foame nu mănânci. Avem și colțul tradițional acolo, pentru gomoși. Care nu mâncați fonfleuri, mă declar unul. Ieri am fost la Georgică la nuntă și nu am putut să mănânc, m-au prins doar sarmalele.

„Vreau să îi mulțumesc în primul rând soției mele, pentru că mi-a dat o șansă la 40 și puțin de ani să fiu și eu căsătorit”

Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie
Recomandări
Cu banii la vedere. PSD a cheltuit 90% din suma totală pusă la bătaie de candidații la Președinție în prima săptămână de campanie

Vreau să îi mulțumesc în primul rând soției mele, pentru că mi-a dat o șansă la 40 și puțin de ani să fiu și eu căsătorit. Vreau să le mulțumesc părinților ei că au făcut-o și au crescut-o. Puteau să nu o crească atât de mult, să arăt și eu bine în poze. Vă rog eu mult de tot photoshopați-mă, vreau să arăt și eu de dimensiuni normale. Vreau să le mulțumesc și rudelor mele”, a spus Dani Oțil.

La nuntă au fost invitate aproximativ 100 de persoane, pentru că cei doi nu și-au dorit o petrecere foarte mare. „De astăzi Dani, soțul Gabrielei. Vreau în primul rând să vă mulțumesc că ați venit în număr atât de mare. Gabriela știe că am 6 prieteni și nici ei nu sunt chiar prieteni. Unii sunt prieteni că le-am dat bani împrumut și nu mi-au dat înapoi. Nu credeam că vă strângeți atâția, sincer. Eu am crezut că vor fi 62, dar sunteți peste 100 și ceva”, a spus Dani Oțil.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (13)

MoSi202   •   01.08.2023, 07:58

Felicitări pentru organizarea acestui eveniment unic din viața unei familii! Să vă bucurați în continuare de tot ce este bun și frumos in jurul dumneavoastră !

bituca   •   01.08.2023, 06:33

Casa de piatra.

mica   •   01.08.2023, 06:22

Felicitari .

Vezi toate comentariile (13)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Știrileprotv.ro
Unul dintre cei mai renumiți chirurgi din România, condamnat la închisoare cu executare. A rămas și fără 250.000 de euro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
Viva.ro
Wow! Incredibil cum arată și cu ce se ocupă soția lui Marcel Ciolacu. Sunt căsătoriți de mai bine de 20 de ani, însă abia acum s-a aflat
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Libertateapentrufemei.ro
“De câte ori l-ai înșelat pe Viorel?”, a întrebat-o Denise Rifai pe Oana Lis în emisiune. Iar Oana Lis a răspuns
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
FANATIK.RO
Traseul din România care nu se mai găsește nicăieri în lume. E unic și trece prin locuri care te lasă fără cuvinte
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
GSP.RO
VIRAL! Aflat la volan, Gigi Becali a intrat în direct pe TikTok cu celebrul manelist: „Ești cu drogurile?”
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
Elle.ro
Cum arată cei doi copii ai cuplului Nicolai și Monica Tand. Ce a dezvăluit îndrăgitul bucătar despre fiica lui în vârstă de 14 ani: „Am încurajat-o...” FOTO
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Unica.ro
De la Antena1, la PRO TV! Cine e vedeta care a apărut la filmările pentru PROtevelion. Andra a început să țipe când a văzut-o! 'Doamne, ce bucurie!'
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Financiarul.ro
Destinația ideală pentru a depăși o despărțire. E aproape de România
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Observatornews.ro
Trei notari au pus mâna pe 9 case prin metoda "nepotul". S-au îmbogăţit cu 560.000 de euro
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție
HOROSCOP
Horoscop 8 noiembrie 2024. Racii simt nevoia să se exprime, având pretenția ca persoanele din jur să le acorde întreaga lor atenție

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI