Când nu se ceartă pe nepot – fiul Mădălinei şi a lui Petru – sau pentru cauza „reală” a morţii artistei, părinţii cântăreţei şi ginerele lor îşi dispută mormântul şi averea.
Acum, mama Mădălinei Manole a spus, pentru „ring„, că este convinsă că Petru Mircea le va mai da o lovitură dureroasă peste câţiva ani, în 2017, când se vor împlini 7 ani de la moartea artistei.
Femeia susţine că, atunci, soţul Mădălinei va muta rămăşiţele acesteia de la Ploieşti, unde sunt acum, la Otopeni, unde locuieşte el, şi, astfel, lor le va fi din ce în ce mai greu să ajungă la mormântul fiicei, mai ales că Ion Manole, tatăl Mădălinei, este la pat, bolnav de diabet.
„De asta n-a vrut să facă timp de trei ani crucea din marmură, l-a interesat doar ca groapa să fie pe numele lui. Ce durere are dacă vrea să scoată sicriul?! Dacă-i păsa, o îngropa la Bellu, unde merita şi se află toată spuma muzicii. El voia să o ducă de atunci la Otopeni, unde se îngroapă sinucigaşii, să-i poată demonstra mai târziu copilului că, de fapt, ea s-a omorât. El luptă ca după şapte ani să o dezgroape, să-i facă slujbă şi să o mute”, susţine mama Mădălinei Manole.