Roxana Ionescu: „Am copilărit în Gorj”

Cunoscută până nu demult drept „Mama Natură”, Roxana Ionescu a reuşit ca, treptat, să-şi impună numele în showbizz. Deşi este dezinvoltă în faţa camerelor de filmat, Roxana a declarat că are emoţii înaintea emisiunii de vineri: „Sper să fie bine, pentru că eu nu am talent muzical. Din păcate n-am moştenit vocea mamei mele. Mă pricep doar la dans, deci proba respectivă cred că îmi va ieşi cel mai bine. Sunt emoţionată la gândul că Iuliana Tudor mi-a propus să susţin un caz social si mărturisesc că lucrul acesta m-a făcut să mă hotărăsc să vin la emisiune. Urmăresc «O dată-n viaţă» ori de câte ori am ocazia, şi-mi place! Iar pentru vineri… abia aştept să îmbrac din nou portul popular. Eu am copilărit în Gorj şi atunci chiar aveam propriul meu costum popular. Ce vremuri!”

Ovidiu Cuncea: „Am făcut 7 ani de Teologie, deci ştiu să cânt”

„Rivalul” Roxanei Ionescu va fi chiar Ovidiu Cuncea, care, acum ceva timp, îi era partener de prezentare la una dintre televiziunile comerciale: „Am acceptat invitaţia Iulianei Tudor fără să stau pe gânduri. Nici nu am întrebat cine mai vine la emisiune, pentru că am încredere în acest program, în profesionalismul celor care îl realizează. Am emoţii pentru vineri, dar sper să cânt cât de cât bine… doar am făcut 7 ani de Teologie!”
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News