„MAMA ZINA”, o poveste de poveste

Zina Dumitrescu şi-a început cariera ca actriţă, după absolvirea Academiei de Teatru şi Film, în pelicula ” O muscă cu bani”, care însă nu a fost difuzată niciodată, fiind considerată cosmopolită. Au urmat roluri în ”Bădăranii” şi ”Tată de duminică” şi altele, în total şase filme.

S-a angajat ca manechin la Casa de Modă Venus în anii 60 şi a continuat acolo, ca director artistic, până după Revoluţia din 1989.

”Zina Dumitrescu a învăţat lumea să facă modă”, spune stilistul Adina Buzatu despre cea care a fost un mentor, un model şi o prietenă pentru mulţi dintre designerii români.

I-a stat alături lui Cătălin Botezatu pe când acesta era acuzat de relaţii amoroase cu un alt bărbat – ”Cătălin a crescut alături de mine de la 17 ani. A avut femei extraordinar de frumoase. Nu cred aşa ceva”, spunea Zina – a susţinut-o moral pe Romaniţa Iovan în coşmarul trăit de aceasta după ce un hoţ a fost împuşcat în casa ei. Dar cel mai mult i-a fost aproape lui Melek Amet. Frumoasă prin exotismul ei, cochetă şi mereu veselă, Melek a fost printre modelele favorite ale Zinei Dumitrescu, la a cărei moarte, provocată de cancer, creatoarea a fost devastată. Tuturor ”copiilor” ei le-a dat puterea să lupte, iar pe Melek o învăţase să zâmbească destinului potrivnic.
”Ne-a educat, dar ne-a şi răsfăţat în toţi aceşti ani de când o cunoaştem”, îşi aminteşte cu drag Romaniţa Iovan.
După ce au încheiat cariera de model, mulţi dintre ”copiii” Zinei au devenit la rândul lor creatori de modă, dar nu s-au lipsit de sfaturile ei. Într-un interviu acordat postului Acasă TV, Cătălin Botezatu povestea cum, în 2006, o ”fura” pe Zina din spital pentru a fi prezentă la repetiţiile show-urilor lui de modă.

Creatorul de pantofi Mihai Albu s-a lansat şi şi-a făcut un nume fiind pentru un timp legat de cel al Zinei Dumitrescu, Valentinei Pelinel creatoarea i-a pus în mână pâinea şi cuţitul şi a asigurat-o că va ajunge cineva.
În 2005, ”Mama” Zina şi-a adus ”copiii” pe scenă într-o prezentare prin care a încercat să reînvie momentele extraordinare de la Venus. Singura care nu a dat curs invitaţiei de a se alătura colegelor sale modele de dinainte de 1989 a fost Janine Sârbu, fosta soţie a lui Adrian Sârbu, care a preferat să rămână la Paris.
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News