A pătruns în lumea cinematografiei românești pe când avea 4 ani, în 1972, și, cu toate că au trecut 48 de ani de atunci, Manuela Hărăbor își aduce aminte perfect de ziua în care tătăl ei i-a făcut cunoștință cu un platou de filmare.
“Tatăl meu, Enache Hărăbor, a fost, vreo 40 de ani, sculptor-machetist la Studioul Cinematografic de la Buftea. Nefiind un copil dus la grădiniță, iar bunica nu avea întotdeauna timp să stea cu mine, tata mă ducea deseori cu el la studio. Aveam 4 ani când tata a fost chemat să mă aducă la probe pentru filmul «Veronica»”, își amintește Manuela.
Cum au decurs lucrurile?
“Eram foarte mulți copii, iar la proba de filmare doamna Elisabeta Bostan ne-a pus pe fiecare la o măsuță, pe un scăunel de grădiniță, cu «traista minune» legată fedeleș în față. În traistă zdrăngănea ceva, iar dacă reușeai să o deschizi, obiectul zdrăngănitor era al tău. Am urmat instrucțiunile și, la un moment dat, s-a dat stop. Atunci am spus că nu vreau să plec acasă pentru că nu am deschis traista. Au urmat clipe lungi de a încerca să mă facă să plec, a venit și tata și, până la urmă, am plecat plângând”, a povestit actrița.
Îmi amintesc că doamna Elisabeta Bostan i-a spus tatălui meu: «Ar fi fost perfect copilul acesta pentru rolul Veronica, dar este mult prea încăpățânată și mă trezesc la filmări că nu mai vrea și pleacă acasă». Ceea ce s-a și întâmplat de vreo două-trei ori.
Manuela Hărăbor:
Rolul principal din “Veronica” i-a revenit lui Lulu Mihăescu.
S-a pus pe plâns și nu mai voia să filmeze
Extrem de încăpățânată, Manuela Hărăbor nu doar că era să piardă șansa de a juca într-un film care și astăzi este urmărit de public, dar le-a dat mari bătăi de cap regizorilor.
Actrița își aduce aminte că a vrut de mai multe ori să plece de la filmări, însă a fost întoarsă de fiecare dată.
“M-am supărat foarte tare la o secvență de început, când eram toți copiii în cămin și rața pe care o ascundea Veronica se zburătăcește. În momentul în care s-a filmat, cineva a aruncat către noi rața, fără să fim atenționați, ca să fie reacțiile cât mai veridice, pentru că toți aveam între 3 și 5 ani. Rața s-a zburătăcit tocmai în capul meu și m-am speriat atât de tare, că am spus că plec acasă și nu vreau să mai filmez. A urmat o lungă perioadă de împăcare”, își amintește cu amuzament Manuela.
Faptul că a reușit să termine un film care a avut succes a făcut-o pe actriță să se îndrăgostească de această lume și să construiască o carieră în domeniu.
Pentru mine, “Veronica” a fost cel mai frumos moment al copilăriei mele. A fost grădinița mea și acolo m-am îndrăgostit iremediabil de film. De atunci am știu că acesta este drumul pe care vreau să-l parcurg.
Manuela Hărăbor: