Într-o rochie roz și cu zâmbetul pe buze, Manuela Hărăbor a apărut la Gala Premiilor Gopo de la Amfiteatrul „Mihai Eminescu” puțin după ora 19.30. A stat tot timpul la brațul tatălui ei, Enache Hărăbor, singurul sculptor machetist al Studiourilor Buftea, începând cu anii ‘50 .
La cea de-a 15-a ediție a Galei Premiilor Gopo, el primește Premiul Special pentru cariera sa excepțională și îndelungată în lumea filmului.
Enache Hărăbor, în vârstă de 94 de ani, și-a început cariera în prima jumătate a anilor ‘50 și a fost singurul sculptor machetist al Studiourilor de la Buftea timp de peste patru decenii, dar și un colaborator constant al regizorului Ion Popescu-Gopo.
De-a lungul prolificei sale cariere, Enache Hărăbor a realizat manual nenumărate trucaje pentru producții cinematografice, mii de machete, sculpturi, măști și modelaje. Cel mai important proiect al său rămâne filmul lui Ion Popescu-Gopo „Galax, omul păpușă” pentru care a creat, după un desen realizat de Gopo, o păpușă de 1,80 m din lemn de balsa.