De aproximativ un an, Mara Bănică și soțul ei, cel a cărui identitate nu a făcut-o publică, încercau să devină părinți. În final, au reușit și abia așteaptă să își cunoască bebelușul. „Eu trebuia să îmi fac analizele de sânge pentru a afla dacă sunt sau nu însărcinată, la o anumită dată. Vreau să vă spun din start că eu și soțul meu încercam deja de un an să facem un copil, așa că în fiecare lună intram în emoțiile așteptării.

N-am rezistat să aștept cele două săptămâni, așa că mai devreme cu 7 zile am fost la analize, fără să spun nimănui. Rezultatul a venit după câteva ore. De bucurie, am sărit cu telefonul pe care aveam rezultatul pozitiv afișat în brațe la soțul meu, care nu înțelegea despre ce este vorba. Am avut nevoie de vreo 5 minute să îmi revin și să-i spun la modul coerent. Ne-am bucurat enorm, vă dați seama, mai ales că este un copil extrem, extrem de dorit”, a spus Mara Bănică.

Mara Bănică a dezvăluit sexul bebelușului. S-a confruntat cu probleme în primul trimestru: „A fost îngrozitor”
Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul
Recomandări
Român cu Lamborghini, acuzat de ANAF că nu poate justifica investiția. Fiscul a evaluat bolidul la 1,8 milioane de lei și a cerut impozit pe venit. Cum s-a terminat procesul

Ea a mai adăugat că acum se simte foarte bine, însă e precaută. În primul trimestru a avut probleme, a petrecut șase săptămâni în pat. „Primul trimestru de sarcină a fost îngrozitor pentru mine. Mi-a fost rău constant, 24 de ore pe zi. Niște grețuri indescriptibile, urmate de două etape de sângerare atât de puternice, încât a fost necesară internarea acasă pentru o lună și jumătate. Am stat doar în pat 6 săptămâni. Mă ridicam doar să mănânc și să merg la baie. Nu am suferit atât de mult în viața mea. Dar am rămas pozitivă.”, a mai spus Mara pentru aceeași sursă.

Mara Bănică a dezvăluit sexul bebelușului. S-a confruntat cu probleme în primul trimestru: „A fost îngrozitor”
Mara Bănică și medicul ei

Mara Bănică este deja mama unui băiat, a lui Dima, dintr-o altă relație. Acum, aceasta va avea pereche, căci este însărcinată cu fetiță. „Eu m-am văzut întotdeauna mamă de băiat. Inițial am avut doi saci gestaționali, știam că am gemeni. La vreo două săptămâni sau trei, medicul ne-a spus că unul dintre saci este gol, fără embrion. Abia ce ne obișnuisem cu ideea de doi!

Cum s-a format ciclonul devastator de la Marea Neagră care a afectat sudul litoralului. Experții ClimaMeter: „Evenimentul, provocat de schimbările climatice” STUDIU
Recomandări
Cum s-a format ciclonul devastator de la Marea Neagră care a afectat sudul litoralului. Experții ClimaMeter: „Evenimentul, provocat de schimbările climatice” STUDIU

Au mai trecut vreo alte două săptămâni până când am aflat că este fetiță. Eu mă bucur mult, am pereche. Și Dima, fiul meu cel mare, se bucură, pentru că îi rămâne doar lui PlayStationul! În ceea ce mă privește, abia o aștept! Cred și sper că îi voi fi prietenă, nu doar mamă.”, a mai declarat Mara Bănică pentru Cancan.

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Știrileprotv.ro
Din ce grupare ar fi făcut parte „Șacalul”. Ca să nu dea de bănuit, mergea din când în când la biserică
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Viva.ro
Cum arăta Matilda Pascal Cojocărița la începutul carierei. A câștigat Miss România în 1979, la 19 ani
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Libertateapentrufemei.ro
Doamne, ce imagini a publicat Elena Udrea cu fiica ei, Eva Maria! Înaltă, frumoasă, cu ochii albaștri, dar triști
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
FANATIK.RO
Boris ajunge în România și aduce lapoviță și ninsoare la jumătatea lunii septembrie. Meteorologii vin cu vești proaste despre starea vremii
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
GSP.RO
Cum se menține Nadia Comăneci în formă la 62 de ani. 3 alimente pe care le-a scos din dietă: „În schimb, beau o bere-două la cină”
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
FANATIK.RO
Cele 6 lucruri pe care să nu le faci dacă vrei să te ocolească ghinionul în ziua de vineri, 13 septembrie. Mare atenție la al treilea
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
Unica.ro
'Am băgat foarte mulți bani'. Imagini din apartamentul de 250.000 de euro al Andreei Tonciu / FOTO
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
Orangesport.ro
"De o săptămână este acolo". Fotbalistul care a plecat de la FCSB are o soacră celebră: "Fata mea a nimerit un băiat bun" | EXCLUSIV
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Observatornews.ro
"Şacalul", bănuit că a ucis mai multe femei. Gafe colosale făcute de anchetatori, înainte ca Delia să fie omorâtă
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare
HOROSCOP
Horoscop 13 septembrie 2024. Fecioarele au în față o zi care vine cu un ajutor neprețuit pentru a dezlega anumite noduri interioare

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI