Fosta vedetă de la Antena 1 apare alături de medicul ei în imaginea încărcată chiar astăzi pe Facebook. Poartă o rochie albă, mulată în partea de sus și vaporoasă în partea de jos. Își ține mâna pe burtă, așa că sarcina i s-a putut observa cu rapiditate.

„Am decis să împart prima mea fotografie de graviduță cu voi, alături de medicul care ne va aduce copilașul pe lume și care m-a susținut extrem de mult atunci când credeam că minunea noastră nu va fi posibilă. ❤️”, a scris aceasta în mediul online.

Mara Bănică, prima imagine însărcinată. Va naște al doilea copil la începutul lui 2022

În urmă cu aproximativ două luni, vedeta s-a căsătorit. Mara Bănică s-a cununat religios cu soțul ei pe 12 iunie. Aceasta nu a dezvăluit până acum numele soțului ei, nici măcar o fotografie nu a arătat cu el, a preferat să păstreze discreția.

„Soțul meu nu este persoană publică și consideră că în familia noastră ajunge să fiu eu cea cunoscută. Așa că, soție ascultătoare, mă supun.”, povestea Mara Bănică într-o postare pe internet.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări

Mara Bănică are și un fiu, pe Dima, dintr-o relație anterioară.

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro

Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro

Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro

Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro

Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO

ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI