Recent, Mara Bănică a suferit o operație estetică la nivelul feței. La ieșirea de la clinică, paparazzi Cancan au surprins-o cu bandaje la nas și la față. Aceeași publicație a scris că jurnalista și-a făcut un lifting facial total, care ar fi costat 15.000 de euro.

În urma acestei intervenții estetice, fanii au criticat-o pe Mara Bănică și au spus că „mai mult s-a urâțit decât s-a înfrumusețat”. Fosta concurentă de la „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” a făcut o filmare în care le vorbește celor care o urmăresc în mediul online despre alegerea sa. De asemenea, Mara s-a afișat cu fața umflată după operația estetică suferită zilele trecute.

„Asta e fața mea încă bombardată, un pic umflată și așa mai departe. Hai să vă spun un lucru, nu este foarte plăcut nici să te prindă paparazzi cu fața extrem de umflată și bumbăcită și vai de capul tău. Adică n-a fost cel mai plăcut lucru din viața mea, dar asta-i situația. În ceea ce îi privește pe cei care tot spun că «Domnule, vai, ce schimbare!».

Nu e, măi, tot eu sunt. Îmbunătățită, e adevărat. Cred că întotdeauna am fost asumată și am recunoscut orice intervenție mi-am făcut atunci când am fost întrebată și da, cred că la 50 de ani oricine își dorește să arate bine și există intervenții care te pot îmbunătăți fără să devii vulgar, fără să devii la fel ca alții”, le-a spus Mara Bănică internauților, potrivit Click!.

Călin Georgescu, prima reacție după decizia CCR. A refuzat să îndemne alegătorii spre George Simion sau alt candidat
Recomandări
Călin Georgescu, prima reacție după decizia CCR. A refuzat să îndemne alegătorii spre George Simion sau alt candidat

Și a continuat: „Uitați-vă la mine, n-am niciun fel de filtru, nu cred că sunt șablon, așa cum au zis unele din doamne prin comentarii, pe care mărturisesc că le-am citit. Sunt tot eu și cel mai important e că personalitatea nu mi-o ia absolut nimeni și uite. Nu știu câte persoane publice, în momentul ăsta, au tupeu să-și pună pe rețelele de socializare o filmare așa cum mi-o pun eu acum, fără niciun fel de filtru. Zero. Hai, la mulți ani!”.

Mara Bănică operație estetică (2)Icon photoVEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 13

Mara Bănică are 4 operații la sâni: „Am făcut o mare prostie acum niște ani”

Mara Bănică a dezvăluit în emisiunea lui Cătălin Măruță cum a ajuns să își facă primul implant mamar. Se întâmpla în 2007, după ce a avut un accident cumplit de mașină în care și-a rupt toate coastele pe partea stângă și a rămas cu multe defecte.

Ucraina acceptă propunerea americană privind încetarea imediată a focului și primește din nou informații secrete. Mesajul lui Volodimir Zelenski
Recomandări
Ucraina acceptă propunerea americană privind încetarea imediată a focului și primește din nou informații secrete. Mesajul lui Volodimir Zelenski

„Am avut un accident de mașină destul de grav, care s-a soldat, printre altele, cu ruperea coastelor pe partea stângă. Am fost în comă cu șanse 1% de a trăi! Asta în 2003. Fusesem la războiul din Irak și primisem cadou de la postul la care lucram atunci o mașină.

Cert e că am apucat să merg cu ea cam o lună și m-am înfipt cu ea într-un stâlp, din cauza unei gropi din orașul ăsta minunat numit București. De aceea mi-am făcut prima intervenție, pentru că, având totul rupt pe partea stângă, mușchiul meu s-a rupt și el și era ceva absolut inestetic. Prima dată mi-am făcut în 2007 și după am tot revenit”, a spus vedeta, care în ianuarie 2023 a suferit a patra intervenție la sâni.

„Am făcut o mare prostie acum niște ani. Vreau să le sfătuiesc pe fete să nu își mai pună așa ceva, că e foarte rău. Ultimul implant a fost în 2018 și erau atât de mari și atât de grele, încât nu mai puteam de spate.

Aveam niște dureri de cervicală, de lombară, m-am dus pe la toți doctorii. Până la urmă am descoperit, medical vorbind, că era vorba despre această greutate”, a mai dezvăluit Mara Bănică la Pro TV.

   

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (21)

Dori.l   •   08.01.2024, 07:53

Fiecare cu ce il doare... Ce treaba avem noi?

DanCraciunescu   •   06.01.2024, 16:27

Fiecare face totul cat sa ii fie bine..e treaba ei. toti avem alegeri de facut

AlinaMaca   •   05.01.2024, 06:48

Fiecare face ce consideră cu propriul corp.

Vezi toate comentariile (21)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Unica.ro
Romina Gingașu, soția moștenitorului Ferrari, mesaj dur la adresa lui Elon Musk. Ce i-a transmis românca miliardarului american. „Domnule Musk”
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Viva.ro
Ce avere are Nicușor Dan. Încă locuiește cu chirie și nici nu și-a schimbat mașina, dar mulți au rămas surprinși când au văzut această mențiune din declarația lui de avere. Ce s-a aflat
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
Libertateapentrufemei.ro
Diana Șucu a spus ce salariu uriaș avea la TVR 2: Soțul meu, când m-a cunoscut, nu m-a luat de pe stradă… Eu, ca vedetă a postului, aveam salariu…”. WOW! Chiar a spus suma
„UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică". Mesajul lui Mario Nawfal după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu
Adevarul.ro
„UE seamănă mai mult cu Uniunea Sovietică". Mesajul lui Mario Nawfal după decizia CCR privind candidatura lui Călin Georgescu
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Elle.ro
Anca Dumitra, dezvăluiri emoționante despre băiețelul ei, care va împlini în curând 6 luni: „O dragoste pe care n-am mai simțit-o...”
Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă
Unica.ro
Ce este și ce efecte are ketamina, drogul pe care miliardarul Elon Musk a recunoscut îl consumă
Sumele transferate între membrii familiei ar putea fi impozitate cu 70%
Observatornews.ro
Sumele transferate între membrii familiei ar putea fi impozitate cu 70%
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie
HOROSCOP
Horoscop 12 martie 2025. Săgetătorii au șansa de a trece peste anumite obstacole interioare care le îngreunau viața de familie

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI