Marcel Pavel a susţinut două concerte la Festivalul Romaniada de la Marea Moartă. Artistul a făcut furori cu piesele sale, dar şi cu cele din repertoriul internaţional. O surpriză pregătită de Marcel pentru spectatori a fost o melodie în limba yddish, ”My yiddishe mame”, cu care a făcut furori. Marcel şi-a luat cu el şi soţia, Violeta, aflată pentru prima dată în Ţara Sfântă. El a mai fost o singură dată în Israel, tot cu priljul unui turneu, în 2006. Interpretul a profitat de concertele susţinute pentru a vizita împreună cu soţia sa locurile sfinte. Pe tot parcursul călătoriei au fost ghidaţi de fraţii gemeni de la Bacău, Rony şi Mony Reizel, plecaţi din România din adolescenţă, de circa 50 de ani. Marcel şi Violeta s-au închinat la mormântul lui Isus de la Ierusalim şi au vizitat Biserica Naţiunilor şi Biserica Buna Vestire din Nazaret. Artistul a fost impresionat de Grădinile Bahai din oraşul Haifa şi, deşi a fost timpul scurt, îi pare bine că a ajuns şi la Iordan.

 
 

Urmărește-ne pe Google News