Alexandra Stan le-a promis fanilor că se va reface și va reveni în forță. Aflată în spital, medicii încearcă să o pună pe picioare, timp în care artista încearcă să-și regăsească și liniștea sufletească. Acest lucru însă pare destul de greu de realizat, deoarece Marcel Prodan, agresorul ei, ar fi luat din nou legătura cu ea.
Vedeta trăiește în continuare în tensiune, pentru că impresarul ar fi sunat-o recent și i-ar fi cerut, amenințând-o, să-și retragă plângerea depusă la poliție, conform ziarulring.ro.
„Continuă să fie ameninţată pentru a-şi retrage plângerea”, au spus sursele, care au lăsat de înțeles că vedeta ar fi fost contactată de acesta și după ce ea a depus la poliție plângerea împotriva lui.

  • UITE UNDE s-ar putea ASCUNDE MARCEL PRODAN, managerul care a BĂTUT-O PE ALEXANDRA STAN!
  • MOTIVELE pentru care ALEXANDRA STAN a SPUS POVESTEA BĂTĂII presei

Alexandra Stan a fost bătută crunt sâmbătă seara de managerul ei, în urma unor certuri în mașină, legate de bani. După ce a fost lovită, solista a coborât din mașină, discuția aprinsă a continuat și pe marginea drumului, managerul ei fiind la fel de agresiv ca și până atunci. Norocul vedetei a fost că exact în acel moment pe lângă ei a trecut un echipaj al poliției, care a salvat-o din mâinile agresorului.

Sâmbătă seara o veste îi punea pe jar pe fanii Alexandrei Stan. „Alexandra Stan a fost implicată într-un accident. În prezent se recuperează. Vom reveni cu informații”, a anunțat managerul pe pagina ei oficială de Facebook, fără a preciza despre ce fel de incident este vorba.

Citește și:

  • ŞOCANT! Alexandra Stan e DESFIGURATĂ! Uite ce VÂNĂTĂI ŞI UMFLĂTURI are pe faţă, după ce a fost bătută
  • IUBIRE SAU NAIVITATE ABSOLUTĂ? Alexandra Stan: „L-AM IERTAT ORICUM”
  • DAN NEGRU, despre Alexandra Stan:”Cu pijamalele şi bulendrele la vedere şi cu ochii vineţi arătaţi pe toate televiziunile, fătuca cu Billboardul a intrat în rândul celebrităţilor românce”
  • „Locul celui care a bătut-o pe Alexandra Stan în halul ăla este la puscărie!” VEZI CE VEDETĂ ÎI IA APĂRAREA ARTISTEI
  • Alexandra Stan PUTEA FI MILIONARĂ, dar… „NU ŞTIU PE CÂŢI BANI CÂNT”
  • Alexandra Stan: „Îmi e foarte FRICĂ acum că am făcut public acest lucru”
  • ALEXANDRA STAN, COMPORTAMENT DE NEÎNŢELES. După ce a fost BĂGATĂ ÎN SPITAL, a vrut SĂ PLECE TOT CU IMPRESARUL EI
  • MĂRTURISIRE ÎNGROZITOARE a ALEXANDREI STAN: „Am încercat SĂ MĂ SINUCID”
  • ALEXANDRA STAN, ABUZATĂ ŞI VERBAL. „L-am rugat să nu mă mai facă PROASTĂ şi SCLAVĂ de faţă cu ceilalţi oameni din studio”
  • ALEXANDRA STAN clarifică: „Cel care m-a bătut NU ERA IUBITUL MEU. Am avut doar mici flirturi şi aventuri”
  • Mihai Trăistariu: „Îi cunosc şi pe Alexandra Stan şi pe Marcel Prodan. Totul a plecat de la bani”
  • MĂRTURIE CUTREMURĂTOARE a Alexandrei Stan: „Am un singur rinichi şi începând de ieri nu am fost la toaletă”
  • EXCLUSIV. PROBLEMELE CONTINUĂ pentru Alexandra Stan. Artista este INTERNATĂ DIN NOU ÎN SPITAL
  • Vezi cum a evoluat Alexandra Stan de-a lungul timpului!
  • REACŢIA Deliei Matache la BĂTAIA primită de Alexandra Stan! Uite ce MESAJ a transmis
  • Alexandra Stan a ajuns PIELE ŞI OS! Uite cum arată cântăreaţa, după COŞMARUL prin care a trecut | FOTO
  • Alexandra Stan: „Mi-a dat picioare în spate, în rinichi, iar eu am doar un rinichi””! Video
  • Alexandra STAN SUSȚINE că a FOST BĂTUTĂ PÂNĂ A LEȘINAT
  • MOTIVUL INCREDIBIL pentru care Alexandra Stan a fost SNOPITĂ ÎN BĂTAIE
  • Ce spune POLIȚIA despre BĂTAIA primită de ALEXANDRA STAN de la managerul ei
  • Alexandra Stan a depus PLÂNGERE la POLIȚIE și PARCHET împotriva presupusului AGRESOR!
  • ŞOCANT! Alexandra Stan e DESFIGURATĂ! Uite ce VÂNĂTĂI ŞI UMFLĂTURI are pe faţă, după ce a fost bătută
  • ȘOC în SHOWBIZ! ALEXANDRA STAN a fost implicată într-un ACCIDENT!
  • DUREREA MAMEI ALEXANDREI STAN! Vezi cum a primit FEMEIA VESTEA că FIICA EI a fost BĂTUTĂ MĂR! – Vedete de la noi | Libertatea.ro
  • Marcel Prodan, agresorul ALEXANDREI STAN, s-a ales cu DOSAR PENAL

 
 

Urmărește-ne pe Google News