Roxana ex-Trident nu are de gând să pună capăt războiului cu tatăl copilului ei, omul de afaceri Marcel Sârbu, chiar dacă asta o afectează în primul rând pe fiica ei, micuţa Oana. După ce i-a dus injurii şi l-a lovit pe bărbat de faţă cu fetiţa, Roxana acum nu vrea să-i dea tatălui acordul de a o înscrie pe micuţă la grădiniţă în această toamnă. Marcel doreşte să o înscrie pe Oana în continuare la grădiniţa „Olga Gudynn” în grupa pregătitoare, alături de colegii pe care i-a avut şi să aibă aceeaşi educatoare ca în anii precedenţi. În schimb, Roxana vrea să o mute pe fetiţă la o altă grădiniţă de stat unde să repete grupa mare alături de alţi colegi. Deşi cei doi, Marcel şi Roxana, au fost la o mediere alături de avocaţii lor, după 6 ore de discuţii aceasta a eşuat, deoarece Roxana s-a opus înscrierii fetiţei la grupa pregătitoare pe motiv că fiica ei are doar 5 ani.
„Mi se pare firesc ca Oana să mergă mai departe în aceeaşi clasă alături de colegii din anii trecuţi şi alături de aceeaşi educatoare pe care o cunoaşte. Vreau să-i ofer fiicei mele stablitate şi încredere în ea. Eu mă gândesc doar la binele fiicei mele şi mai puţin la viaţa mea personală la care am renunţat de când s-a născut Oana. Vreau tot ceea ce este mai bun pentru Oana. Petrec mai mult timp acasă acum şi mă ocup de educaţia ei în mod special. Din păcare Roxana nu înţelege că este mai bine pentru Oana să rămână la aceeaşi grădiniţă. Fiica mea este deşteaptă şi sunt sigur că cel mai bine pentru ea este să rămână alături de colegii ei care îi sunt prieteni. Au venit toţi la ziua ei şi s-au distrat împreună” a precizat Marcel Sârbu.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!