Fostul jucător de rugby a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj „de avertizare” la adresa celor care cred că a lăsat garda jos.
„În situaţii de criză, scot ce este mai bun din mine, iar mintea îmi funcţionează ca un ceasornic. Nu este bine să simţi tăişul vorbelor mele!”, a scris Marcel Toader.
Desigur, postarea lui lasă loc de interpretare, aşa că toate doamnele şi domnişoarele care aspiră la inima lui au încercat să afle sursa supărării. Vădit iritat, Marcel a încercat să corecteze, fără menajamente, toate greşelile de scriere la postarea sa.
De aici, un întreg război vitual între el şi doamnele care l-au acuzat de lipsă de tact, dar şi de faptul că, la rândul lui face greşeli de scriere. Una dintre „prietenele” lui a fost atât de deranjată de cele scrise de el, încât l-a beştelit temeinic, acuzându-l că este „jalnic” şi infatuat.
Urmărește cel mai nou VIDEO
Urmărește-ne pe Google News
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă / FOTO
Viva.ro
ANAF le controlează banii din conturi tuturor influencerilor și celor care l-au promovat pe Călin Georgescu în campania electorală, "în baza unor analize de risc"
Libertateapentrufemei.ro
Cristina Cioran aruncă bomba! A mai făcut un copil cu Alex Dobrescu, desi el are ordin de restricție și brățară la picior. Cum a anunțat sarcina la 47 de ani
FANATIK.RO
Ce să pui în cuva mașinii de spălat pentru a scăpa de părul de animale de pe haine. Soluții simple pentru toate tipurile de țesături
Elle.ro
Romanița Iovan și fiul ei, Albert, apariție cool la ELLE STYLE AWARDS 2024! Cum arată ținutele asortate cu care cei doi au atras atenția. FOTO
Unica.ro
Maurice Munteanu s-a răzgândit! Pe cine vede în poziția de Președinte al României: 'Singurul pe care l-aș vota împăcat!' Ce a spus despre Lasconi
Observatornews.ro
Pensionara Afrodita, aflată în greva foamei, a primit într-un final decizia de recalculare. Câţi bani va primi în plus
HOROSCOP
Horoscop 12 decembrie 2024. Fecioarele trebuie să țină cont de ceea ce le șoptește propria intuiție, chiar dacă le contrazice anumite obiceiuri