Marcel Toader s-a despărțit cu mare scandal de fosta sa soție, prezentatoarea de televiziune Gabriela Cristea.
Vedeta TV și-a găsit liniștea în brațele muzicianului Tavi Clonda, în timp ce Marcel Toader are o relație cu interpreta de muzică populară Maria Constantin.
Cei doi se înțeleg de minune, iar relația lor merge ca pe roate, după cum au declarat cei doi la emisiunea ”Star Matinal”, de la Antena Stars.
„Am fost cu colindul la prieteni. În seara de Crăciun am avut o cină romantică lângă brad”, a spus Maria Constantin.
„Cred în Maria, cred în relaţia noastră pentru că zi de zi îmi arată că este ceea ce-mi trebuie şi ceea ce mi-am dorit eu dintotdeauna. Întotdeauna cauţi jumătatea sufletului tău şi, acum, sunt convins că mi-am găsit jumătatea… Nu mă puneți în situaţia să fac dezvăluiri chiar în a doua zi de Crăciun…. Cred că o să pregătească multe inele în anul 2015. Hotărârile o să le luăm împreună. Vedem ce spune şi inima. Nu ne aruncăm cu capul în faţă. Luăm lucrurile logic”, a declarat Marcel Toader.